În ce măsură este nevoie de o nouă Lege a sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E nevoie de o nouă lege care să guverneze sistemul sanitar, admit specialiştii, dar ea trebuie să fie elaborată în urma unor studii de impact şi doar după discuţii cu toţi reprezentanţii societăţii civile, termenul de decembrie 2017 nefiind unul realist, în opinia lor.

Autorităţile lucrează la o nouă lege a sănătăţii, care să guverneze mai bine sistemul sanitar de la noi. Ministrul de resort, Florian Bodog, spune că proiectul de act normativ ar trebui să fie finalizat până la sfârşitul acestui an, dar specialiştii afirmă că înainte ca un asemenea proiect să apară este nevoie de studii de impact, de consultare cu toţi actorii din sistem şi de diverse scenarii care să arate unde sunt problemele cele mai mari şi cum pot fi ele rezolvate. Toţi susţin, însă, că actuala Lege a sănătăţii, care e în vigoare din anul 2006, este depăşită şi lipsită de claritate.

Concret, legea ar fi concepută ca un codex de legi ale sănătăţii şi nu ca o lege care să grupeze toate problemele din sănătate, aşa cum se întâmplă în prezent. În plus, prin noua lege ar urma să fie asigurate inclusiv stocurile de medicamente şi cele de vaccinuri, dar ea va prevede şi sancţiuni dure pentru farmaciile care eliberează medicamente fără reţetă sau care vând angro produse medicamentoase. 

„Legea trebuie să fie foarte clară“

Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi spun că, din punctul lor de vedere, o nouă Lege a sănătăţii ar trebui să fie defalcată pe problemele din sănătate şi nu un amalgam, cum este acum. „Legea trebuie să fie foarte clară. E nevoie să facem reglementări separate pentru profesia medicală, de pildă, asigurările de sănătate să fie şi ele tratate separat, serviciile de sănătate, la fel. Acum, este amestecat totul, e superreglementat. Ideal ar fi ca legea să stabilească un cadru general, problema este că autorităţile nu au implicat pe nimeni în această dezbatere până acum. Este o lipsă totală de transparenţă, s-a lucrat cu un grup restrâns”, a explicat, pentru „Adevărul”, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). 

În opinia acestuia, termenul de decembrie pentru finalizarea unui astfel de proiect nu este unul sustenabil. „Pentru Legea vaccinării s-a lucrat doi ani şi încă nu s-au terminat discuţiile. Nu putem face o lege a sănătăţii, care să privească sistemul per ansamblu, în câteva luni, e imposibil. Plus că normal ar fi să apeleze la consultanţi străini, care să vină cu modele de afară ce pot fi adaptate la sistemul românesc. Actuala stare de sănătate a populaţiei, dezastruoasă de altfel, depinde şi de ce a fost făcut în trecut”, a completat Barbu, amintind că şi proiectul legii sănătăţii din 2012 a fost unul controversat, privit cu suspiciune, cu toate că a fost dezbătut pe larg.

Consultări cu asociaţiile profesionale

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a promis că până la finele anului noua Lege a sănătăţii va cuprinde mai multe componente: legea medicului, Legea spitalului, Legea asistentului medical. 

„Eu spun că vom avea un nou pachet de legi pe sănătate şi una dintre componentele acestui pachet va fi Legea medicului. Tot în programul de guvernare scrie că nu vor mai fi norme de aplicare la legi. Aşa cum ştim, de-a lungul timpului aceste norme de aplicare au schimbat esenţa legii, au schimbat sensul, au schimbat modul de aplicare şi atunci vom avea bucăţi mici de lege a sănătăţii”, a explicat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere