Impostorul medic italian Matteo Politi: „Din clipa în care statul român mi-a recunoscut diplomele, mă numesc medic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Matteo Politi

Matteo Politi, alias doctorul Matthew Mode, a făcut declaraţii în cadrul unei emisiuni TV, unde spune, printre altele, că are tot dreptul de a profesa în România pentru că i-au fost recunoscute şi echivalate diplomele.

Matteo Politi a declarat, în direct, la Xtra Night Show  că nu este un fals medic şi că îl supără că este numit aşa. El mai spune că nu fuge, dar nu vrea să spună unde e. 

„Când am venit în România, nu ştiam cum funcţionează sistemul, am folosit un avocat căruia i-am dat toate documentele. Avocata (italianul i-a dezvăluit doar prenumele, Laura – n.r.) s-a ocupat de tot şi la final mi-a zis că am dreptul de a profesa în România. Voi spune totul la momentul potrivit. Din momentul în care am fost recunoscut, cu ajutorul avocatului, din momentul în care statul român mi-a echivalat diplomele, mă numesc medic“, a susţinut el. 

„O să aduc dovezi şi o să vă arăt totul“, a mai spus Politi. 

El a refuzat să răspundă  la întrebarea dacă mai este sau nu în România: „Nu fug, dar prefer să nu vă spun unde sunt. Nu sunt un fals medic, nu-mi place să mă numiţi aşa“, a insistat italianul. 

„Lucrurile despre care mass-media scrie în momentul de faţă sunt cele care s-au întâmplat în Italia, acolo unde cazul a fost închis şi de acolo au plecat toate poveştile. 

Când am venit în România, am dat documentele originale cu tot cu parafă unui avocat care, plătit cu o sumă considerabilă, a întreprins toate procedurile necesare pentru ca toate hârtiile mele să fie recunoscute şi au fost astfel obţinute toate avizele de către ministerele aferente, cărora le-am plătit chitanţe şi, astfel, mi-au eliberat toate documentele şi actele pentru a lucra în România. După aceea, avocata mi-a zis că am toate actele necesare pentru a profesa în România. Pot folosi numele de Matthew Mode, am primit o scrisoare de la un notariat din România care îmi permite să folosesc acest nume”, a declarat Matteo Politi, pentru spynews.ro. 

Matteo Politi, un italian cu opt clase, care pretindea că a terminat medicina la o universitate americană prestigioasă, a ajuns să îi convingă pe reprezentanţii mai multor clinici private să îi permită accesul în sala de operaţii unde a şi efectuat zeci de intervenţii chirurgicale. Halucinant este că falsul doctor a reuşit să facă asta doar cu ajutorul unei parafe obţinută de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, dar fără avizele de la Colegiul Medicilor din România şi de la Ministerul Sănătăţii, care sunt necesare pentru ca un medic străin să profeseze în România, fie că e vorba de sistemul de stat sau de cel privat. 

Potrivit jurnaliştilor de la Libertatea, escrocul a intrat încă de anul trecut în atenţia procurorilor de la Parchetul General, care au deschis un dosar penal în acest caz. Cele care au sesizat autorităţile au fost chiar asistentele medicale, care şi-au dat seama că „celebrul chirurg estetician” Mathew Mode nu ştie să se spele corect pe mâini înainte de operaţie şi nici să-şi pună mănuşile chirurgicale aşa cum prevăd procedurile. 

„E uluitor că s-a întâmplat aşa ceva”, atrag atenţia specialiştii. Cu atât mai mult cu cât a fost posibil ca Mathew Mode, pe numele său real Matteo Politi, condamnat la închisoare cu suspendare în Italia pentru practici similare, să pătrundă în sălile de operaţii ale unor clinici din capitala României şi să opereze pacienţi. „Şi sistemul public şi sistemul privat trebuie să aibă aceleaşi reguli. Da, a operat în clinici priviate cu o parafă. Dar parafa nu este de ajuns. Documentele pe care trebuie să le prezinţi la angajare sunt identice. Analizăm acest caz”, a dat asigurări Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, adăugând că nu ştie câţi pacienţi au fost operaţi de şarlatanul italian.  

Concret, plângerea penală pe numele bărbatului, care în realitate este parcagiu, a fost făcută de Colegiul Medicilor Bucureşti în luna decembrie 2018, când, de altfel, Politia a şi obţinut codul de parafă de la DSP Bucureşti, care face obiectul unei anchete. O primă măsură a fost deja luată: angajatul care a acordat parafa a fost mutat disciplinar pentru moment. În plus, toate clinicile private unde lucrează medici străini vor fi supuse unor controale de amploare, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie