Iliescu, revoltat că Europa îl caută la Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de condamnare a României în procesul intentat de Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie“, deschide drumul dreptăţii  pentru victimele Revoluţiei. CEDO recomandă României să scoată de la naftalină „Dosarele Revoluţiei“ şi avertizează că va sancţiona tergiversarea proceselor. Vehement, Iliescu, primul „emanat“ al ţării, contraatacă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cere explicit României să soluţioneze rapid dosarele penale care privesc victimele din decembrie 1989, conexate în „Dosarul Revoluţiei", şi să elimine obstacolele legislative care ar putea bloca derularea anchetelor. Dreptul la justiţie în cazul morţilor şi al victimelor Revoluţiei nu mai poate fi astfel anulat de prescripţia răspunderii penale, potrivit îndrumărilor Curţii.

Citiţi şi:

„Oamenii e fiare, scapă cine moare!“

Impostorii Revoluţiei faţă cu martirii comunismului

Acest apel al instituţiei europene se regăseşte în decizia din procesul intentat de Doru Mărieş şi soţii Elena şi Nicolae Vlase (părinţii unui erou-martir) împotriva României, în urma căruia statul român este obligat să le acorde acestora despăgubiri în valoare de 6.000, respectiv 15.000 de euro. „Curtea nu poate accepta că o anchetă este efectivă dacă se încheie având ca efect prescrierea responsabilităţii penale, în timp ce autorităţile au fost inactive. Amnistia este incompatibilă cu datoria pe care o are statul", se arată în decizia Curţii de la Strasbourg, dată acum două zile.

CEDO a explicat că va continua să judece şi, deci, să acorde sancţiuni statului român în cazul fiecaruia dintre dosarele similare intentate de victimele Revoluţiei, pentru a „aminti permanent României obligaţiile ei, care derivă din această decizie".

Adevărul, tot mai scump

„Procurorii trebuie să rezolve cazurile, iar românii trebuie să afle adevărul. Altfel, fiecare contribuabil va plăti pentru ineficienţa sistemului român de justiţie", avertizează Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie".„Decizia CEDO scoate la iveală încă o situaţie în care România dovedeşte că nu poate să facă dreptate în ţară şi este extrem de grav că românii trebuie să plătească pentru greşelile judiciare intenţionate ale unor oameni. Acum, cele peste 8.500 de victime ale Revoluţiei au drum liber către dreptate", explică Antonie Popescu, avocatul care a reprezentat Asociaţia „21 Decembrie" la Strasbourg.

„Mulţi spun că această decizie este un succes. Eu aş spune că e un eşec al sistemului judiciar românesc. Fac apel către toţi cei care se numără printre victimele Revoluţiei să uite de prietenia lui Ion Iliescu, cel despre care credeau că e omul providenţial. Altfel, dosarele vor sta în sertarele Parchetelor pentru totdeauna, pentru că Ion Iliescu a strangulat justiţia românească", a declarat, pentru „Adevărul", Doru Mărieş.

Iliescu: „Provocări şi diversiune"

Pus la curent cu decizia CEDO, chiar de către „Adevărul", Ion Iliescu diminuează autoritatea instituţiei europene, demonizând pe oricine încearcă să dea o altă formă concepţiei sale despre Revoluţia română din decembrie 1989. „Autorităţile europene nu ar trebui să ia în seamă obrăzniciile lui Doru Mărieş şi ale celor ca el. Orice puşlama poate să iasă în stradă şi să facă scandal, dar asta nu înseamnă că are şi dreptate. Eu nu vreau să mă cobor la nivelul lui Mărieş", a explicat, profund iritat, Ion Iliescu.

Întrebat dacă îl afectează decizia Curţii, fostul preşedinte al României a slalomat dincolo de meandrele concretului: „Din ce trăieşte Mărieş? Din provocări şi diversiuni. Pe mine, denigrarea din partea unor impostori mă lasă rece". Ion Iliescu nu-i acordă Curţii Europene a Drepturilor Omului niciun fel de autoritate în cercetarea Revoluţiei române. „CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice!", a „explicat" fostul preşedinte, după care a trânit, nervos, telefonul.

În numele lui Nicuşor Vlase

Doru Mărieş a obţinut câştig de cauză în procesul de la Strasbourg întrucât Serviciul Român de Informaţii nu a răspuns unei solicitări privind motivele interceptării telefonului privat şi ale urmăririi sale în anul 1990, încălcând astfel articolele 3 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (referitoare la tratamente inumane sau degradante, respectiv la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).

De asemenea, soţii Elena şi Nicolae Vlase au câştigat procesul intentat statului român reclamând absenţa anchetei efective privind decesul fiului lor, Nicuşor Vlase, care a fost ucis în cadrul manifestaţiilor din decembrie 1989. Nicuşor Vlase a fost găsit mort în sediul Miliţiei Braşov, iar motivul decesului a rămas, până astăzi, necunoscut. Soţii Vlase au invocat astfel încălcarea articolului 2 din Convenţia Drepturilor Omului.

"CEDO este o instanţă care e în afara realităţilor istorice!"

"Autorităţile europene nu ar trebui să ia în seamă obrăzniciile lui Doru Mărieş şi ale celor ca el. Pe mine, denigrarea din partea unor impostori mă lasă rece. "
Ion Iliescu
fost preşedinte al României

"Procurorii trebuie să rezolve cazurile! Altfel, fiecare contribuabil va plăti pentru ineficienţa sistemului român de justiţie."
Doru Mărieş
preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie"

4 ani a durat procesul intentat de Doru Mărieş împotriva României la CEDO.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil