Iarnă pe bune! Cod portocaliu de viscol şi ninsoare până marţi noapte. Gerul ţine până joi. Raed Arafat: „Dacă va fi nevoie vom lua măsuri suplimentare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis, duminică, Cod portocaliu de viscol, respectiv de ninsoare, pentru majoritatea judeţelor din sudul ţării. Avertizările meteo sunt valabile de luni dimineaţă până marţi noapte.

UPDATE Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, Alis Grasu, a declarat că numărul solicitărilor „a crescut la 1.500 - 1.700 de apeluri zilnic, mai multe decât capacitatea noastră de intervenţie“.

UPDATE „Am avut persoane blocate în zăpadă dar un număr limitat, care au fost ajutate de autorităţi. Noi deja am trimis către judeţele care sunt sub incidenţa Codului portocaliu de ninsori echipamente şi ajutoare. Ieri s-a emis o dispoziţie din partea MAI prin care am reamintit măsurile care trebuie luate inclusiv în ceea ce priveşte persoanele vulnerabile. Se acţionează peste tot, azi la ora 20.00 se activează grupa operativă a IGSU şi în toate judeţele care sunt sub incidenţa Codului portocaliu vor fi activate grupele operative pentru luarea măsurilor necesare. Dacă va fi nevoie vom lua măsuri suplimentare. La nivelul centrului de comandă vom avea câte un reprezentant de la ministerul energiei şi cel al transporturilor”, a declarat doctorul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la Digi24.

„Cred că decizia de sistare a cursurilor şcolare în unele zone este foarte înţeleaptă”, a precizat Arafat, la postul amintit. În ceea ce priveşte închiderea unor drumuri, secretarul de stat a menţionat că Poliţia şi CNAIR vor decide ce drumuri să fie închise din cauza evoluţiei vremii.

Şcolile din Bucureşti şi din judeţele Constanţa  şi Dolj vor fi închise

Şcolile din Bucureşti vor fi închise luni şi marţi, a anunţat, duminică, primarul Capitalei Gabriela Firea. Ea a precizat că această perioadă ar putea fi extinsă. Decizia a fost luată în contextul în care va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol emisă de meterorologi.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Constanţa, Dragoş Ungureanu, a anunţat că autorităţile au decis ca grădiniţele, şcolile şi liceele din judeţ vor fi închise din cauze vremii.

Toate unităţile de învăţământ din judeţul Dolj vor fi închise luni şi marţi, având în vedere avertizările cod galben şi cod portocaliu de ger, vânt şi ninsori.

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava îşi închide porţile din cauza gerului

Autorităţile brăilene au decis ca toate femeile însărcinate, bolnavii cronici şi persoanele care fac dializă să fie duşi la spitale; judeţul va fi sub cod de viscol

ANM a emis Cod Portocaliu de viscol şi ninsori

Pe parcursul zilei de luni, 26 februarie, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman va ninge abundent şi se va depune strat de zăpadă local de peste 30-40 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Codul portocaliu de ninsori va fi valabil, pentru zonele menţionate, între orele 07.00-23.00.

De asemenea, în Municipiul Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 km/h, local peste 70 km/h şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 m. Codul portocaliu de viscol va fi valabil pentru aceste zone în intervalul 26 februarie, ora 10.00, şi 27 februarie, ora 14.00.

Din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest, cuprinzând majoritatea zonelor ţării. Codul galben va fi valabil începând din 26 februarie, ora 04 şi până pe 27 februarie, ora 20, pentru sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent; vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h, iar în partea de sud-est a teritoriului peste 60-65 km/h, viscolind şi spulberând zăpada şi diminuând vizibilitatea.

AVERTIZĂRI COD GALBEN ŞI COD PORTOCALIU DE GER ÎN TOATĂ ŢARA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis că toate judeţele ţării vor fi sub Cod galben, respectiv Cod portocaliu de ger. Codul galben a intrat în vigoare sâmbătă noapte, de la ora 3.00, şi va afecta regiunea de nord şi nord-vest. Codul Portocaliu va intra în vigoare începând din 26 februarie, tot de la ora 3.00, şi va afecta celelalte zone ale ţării. Avertizările sunt valabile până pe 1 martie.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis lista dislocărilor de forţe şi mijloace, în sprijinul comunităţilor din zonele vizate de vremea rea:

Grupări de sprijin formate din autospecială de tractare şi şenilată:
• ISU Galaţi → ISU Tulcea
• ISU Galaţi → ISU Constanţa
• ISU Sibiu → ISU Olt
• ISU Mureş → ISU Tulcea
• ISU Suceava → ISU Ialomiţa
• USISU → ISU Constanţa

Grupări de sprijin cu autofreză de zăpadă multifuncţională:
• ISU Vaslui → ISU Constanţa
• ISU Iaşi → ISU Tulcea
• ISU Iaşi → ISU Brăila
• ISU Botoşani → ISU Galaţi
• ISU Bacău → ISU Ialomiţa
• ISU Argeş → ISU Mehedinţi
• ISU Suceava → ISU Vrancea
• ISU Neamţ → ISU Buzău

Grupări de sprijin cu autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM):
• ISU Iaşi →  ISU Tulcea
• ISU Bucureşti-Ilfov → ISU Brăila
• ISU Mureş →  ISU Ialomiţa
• ISU Timiş →  ISU Mehedinţi

Peste 5.000 de pompieri militari cu peste 3.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele vizate de avertizările de vreme rea transmise de meteorologi, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea