„Hoţomanul” de la fermă: câte kilograme avea aligatorul gigant care se hrănea cu vitele unui fermier din Florida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO nbc4i.com

Un fermier din Florida, vânător de profesie, a împuşcat şi ucis un aligator pe care îl suspecta că îi mănâncă vitele. Cadavrul „hoţomanului” a fost mutat apoi cu ajutorul unui tractor.

Vânătorul american Lee Lightsey a localizat aligatorul pe care îl bănuia că-i mănâncă vitele pe data de 2 aprilie, aceeaşi zi în care l-a împuşcat pentru a-şi proteja animalele de bestia lungă de aproape 5 metri. Lightsey intenţionează să împăieze prădătorul şi să îi doneze carnea în scop caritabil. 

Bărbatul a declarat, potrivit BBC, că nu este deloc surprins de masivitatea reptilei, care cântărea mai bine de 360 de kilograme. 

Deşi este cel mai mare din câţi am întâlnit, nu sunt surprins. Sunt mulţi aligatori mari în zonă”, a spus acesta.

Lightsey, care organizează sesiuni de vânătoare la ferma sa, unde oamenii pot împuşca aligatori, mistreţi şi curcani, spune că este convins că animalul îi mânca vitele. „Am găsit bucăţi de vite mutilate în apă. Era un monstru şi trebuia înlăturat”, susţine bărbatul. 

În „cariera” sa, Lightsey a vânat mai bine de 5.000 de aligatori cu o lungime mai mare de un metru şi jumătate. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”
Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian, cuceritorul Daciei
După divorțul lui Andi Moisescu, psihologul Radu Leca explică de ce bărbații din showbiz vor să redevină burlaci, în prag de 50 de ani: „Noi aventuri”
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit și alta este în stare critică după ce un tren a lovit o mașină. Autoturismul a fost împins 20 de metri
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015
Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef Karim Khan, acuzat de agresiune sexuală, invocă un complot al serviciilor israeliene
Trei zodii vor fi favoritele Universului în luna septembrie 2025. Acești nativi vor avea cea mai bună perioadă din acest an
Cum a slăbit Gina Pistol opt kilograme în timp record? Soția lui Smiley arată fabulos! „Am băut numai lapte! E laptele minune”
Crap cu legume la cuptor cum n-ai mai mâncat până acum