HISTORIA Odiseea Catedralei Neamului a început la 1877

"Se zice, ca nimeni nu poate sa scrie istoria faptelor nepetrecute. Se poate însa scrie istoria faptelor plazmuite, desi ele n-au fost înca savârsite". Prin aceste rânduri îsi începea articolul din revista Arhitectura (anul III, 1924) Ioan Slavici, consacrat unui mare absent dintre monumentele capitalei si continua: "Însirare de asemenea fapte e istoria catedralei Bucurestilor, pe care pâna acum Românimea nu s-a învrednicit înca s-o ri

Într-adevar, ivita înca din timpul Razboiului de Independenta (1877), ideea construirii unei catedrale reprezentative pentru statul român modern a cunoscut mai multe tentative de realizare; conceputa initial drept "Catedrala Bucurestilor", monumentul s-a transformat apoi, dupa realizarea Marii Uniri, din 1918, în "Catedrala Neamului" si apoi în "Catedrala Mântuirii Neamului", dar a ramas, din pacate, pâna astazi la nivelul de proiect pios. Urmarind marturisirile scriitorului I. Slavici, vom reda mai jos câteva crâmpee din istoria acestei idei cu speranta ca astazi, la 128 de ani de la lansarea ei, îsi va gasi, în sfârsit, întruchiparea cuvenita în zid si marmura. Si aceasta, ca o modesta pledoarie pentru trecerea la realizarea unui asemenea esential proiect al afirmarii identitatii noastre nationale, în cadrul unei Uniuni Europene "a natiunilor" si drept marturie a profilului întotdeauna inconfundabil al românilor în istorie, pentru generatiile viitoare.

Orasul cu peste 100 de biserici

În a doua jumatate a secolului al 19-lea, Bucurestiul avea peste o suta de biserici, dar dintre acestea putine erau reprezentative prin vechimea si constructia (arhitectura) lor. În binecunoscuta sa lucrare "Bucurestii vechiului regat" (Editura Universul, 1944) George Costescu retine pentru aceasta perioada, în primul rând: Mitropolia, ridicata la 1654 de Constantin Voda Serban, recladita dupa marele cutremur din 1838, de catre Safta, sotia banului Grigore Brâncoveanu si restaurata sub domnia lui Carol I; biserica Mihai-Voda, initial bisericuta din lemn, refondata de Mihai Viteazul (1594), mistuita de focurile unui incendiu si refacuta ulterior; biserica Domnita Balasa, ridicata mai întâi din lemn de Vlad Calugaru (1492), zidita în 1662 de vornicul Nedelcu, recladita în 1831 de banul Grigore Brâncoveanu si daruita cu azilul alaturat, ce purta ctitoria Domnitei Balasa, arsa de focul cel mare de la 1847, refacuta peste doi ani, dar reconstruita la 1884 de regele Carol I; biserica Sfântului Spiridon, de pe Calea Serban Voda, ridicata în stil gotic de catre domnitorii Ghiculesti. Alte asezaminte bisericesti reprezentative pentru atunci: biserica Stavropoleos (capela bizantina a Hanului Grecilor), biserica lui Bucur, biserica Sarindari sau a Pomenirii (ridicata de Matei Basarab la 1640 si lasata apoi în parasire, a fost darâmata la 1893, pe locurile unde a existat ridicându-se ulterior Cercul militar)...

Aceasta din urma a fost, la timpul sau, cea mai mare biserica a Bucurestiului. I se mai zicea si Biserica Coconilor, dupa denumirea pe care o purtau feciorii domnilor munteni; era o cladire impunatoare, cu trei nave, în mijloc, pentru neamul domnitorului, marii dregatori si boierime, pe laturi, pentru popor.

Aici s-au petrecut evenimente însemnate pentru istoria noastra; s-au însurat pe vremuri domnitori precum Grigore Ghica, Gh. Bibescu si Barbu Stirbey. Aici, la 1878, au ascultat Liturghia împaratul Alexandru al II-lea cu tareviciul si cu puternicul Gorceakov, dupa cum, pe la 1831-1834, biserica a fost locul de închinaciune al generalului Kisseleff. Dupa darâmarea ei nu s-a mai ridicat alta pe masura.

Toate aceste "locuri de închinaciune si de pomenire" apartineau istoriei stravechi, dar nu mai corespundeau prestantei si ambitiilor noului stat român modern, marit prin unirea din 1859 si consolidat în urma independentei de la 1877.

Citiţi mai multe pe Historia.ro