Hibele şi avantajele sistemului de telemuncă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii din domeniul IT, marketing, relaţii cu clienţii şi cei din vânzări vor putea curând să-şi desfăşoare activitatea chiar din propria sufragerie. Asta după ce proiectul de lege privind telemunca a fost adoptat de parlamentari. El urmează să fie promulgat de preşedinte.

Specialiştii sunt de părere că deşi măsura este una bună, care ne apropie de vestici, unde un astfel de sistem funcţionează şi aduce plus valoare pieţei muncii, telemunca e mai greu de pus în practică din prisma verificărilor pe care le poate face Inspecţia Teritorială a Muncii. 

„E bine că există o astfel de reglementare prin care s-a reglementat munca la distanţă, mai ales din perspectiva celor care lucrează în domeniul IT, însă se consideră supus acelorlaşi reglementări şi restricţii ca lucrul în companie. Cu alte cuvinte, biroul trebuie să fie într-un anumit fel, să respecte condiţiile de sănătate şi securitate în muncă. Practic, angajatorul vine şi-ţi amenajează în apartament locul de muncă. Având în vedere că inspectoratul teritorial de muncă poate să vină acasă la angajat şi să facă o inspecţie, se presupune că angajatorul, în loc să-i ofere un spaţiu de birou într-o clădire unde îşi are sediul, va trebui să aibă grijă ca acasă, acel angajat, să întrunească toate aceste condiţii”, a declarat, pentru „Adevărul”, specialistul în recrutare Gabriel Chicioreanu. 

Pericolele telemuncii

Potrivit acestuia, există o serie de avantaje şi dezavantaje ale telemuncii. „Angajatul nu mai pierde timp până să ajungă la birou. Dar există şi riscul să piardă anumite competenţe legate de relaţionare”, a completat specialistul. Cei vizaţi de măsura adoptată de parlamentari sunt, de fapt, o categorie limitată de angajaţi, apreciază şi psihologul Mihai Copăceanu, care susţine că satisfacţia angajatului şi atractivitatea faţă de locul de muncă ar putea creşte, aşa cum s-a întâmplat şi în alte state europene.

„Cu cât oferi flexibilitate angajatului, cu atât oferta este una mai atractivă. E o alternativă care, în final, poate creşte eficienţa muncii. Acasă ai confort. Din punctul meu de vedere, o categorie interesată ar putea fi şi cei cu copii mici, mame sau taţi”, a arătat psihologul, menţionând că inclusiv firmele ar putea fi atrase de acest gen de activitate, câtă vreme resursele pe care compania le investeşte în angajatul respectiv sunt mai mici decât cele pe care le-ar investi dacă acesta ar merge zilnic la birou. 

Partea de monitorizare, sub semnul întrebării

De cealaltă parte, recrutorul Gabriel Chicioreanu afirmă că firmele ar putea întâmpina dificultăţi atunci când ar fi nevoite să cuantifice munca depusă de angajat. „Eu mă îndoiesc că o persoană stă opt ore în faţa unui calculator pentru a lucra la un anumit proiect, mai ales în domeniul IT. Compania cum îi pontează pentru cele opt ore? Cum se cuantifică timpul de lucru? Pot fi instalate anumite aplicaţii, dar este esenţial să se stabilească aceste lucruri în normele de aplicare ale legii”, completează Chicioreanu, subliniind că, faţă de alţi europeni, deşi petrec foarte mult timp la birou românii nu sunt foarte eficienţi.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”