Heidi Klum, mămica de la Victoria’s Secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar cinci săptămâni după ce a născut al patrulea copil, Heidi Klum a strălucit pe podium în prezentarea de lenjerie Victoria’s Secret de săptămâna trecută de la New York.

Majoritatea show-urilor de modă sunt prezentări de haine. În schimb, defilarea anuală Victoria's Secret reuşeşte de fiecare dată să fie un adevărat spectacol, cu tot cu vedete, televiziuni şi decoruri grandioase. Producţia de anul acesta, organizată la armurăria Regimentului 69 din New York, a inclus un cor şi dansatori acrobatici.

Deşi prezentarea a fost mai modestă decât în anii anteriori, „îngerii" de la Victoria's Secrets au purtat aripi masive şi accesorii sclipitoare. Decorurile au evocat o „călătorie magică", ceva între voiaj interselar şi drum cu un tren de epocă, o pădure fermecată şi o lume hippie care a inclus un căţel gonflabil gigantic roz, cu buline, ce a apărut din podeaua podiumului.

De altfel, ţinutele prezentate s-au înscris într-una dintre cele patru teme - „Luptătoarea stelară", cu corset metalic şi armură, „Planeta Roz", care avea şi un aer hippie, „Pădurea fermecată" şi „Călătoria Romantică", pentru care designerii au folosit multă dantelă.

Concurs de top-modele

Defilarea condusă de Heidi Klum (care şi-a etalat formele postnatale) a adus pe podium şi alte top-modele, printre care Alessandra Ambrosio, Doutzen Kroes şi Miranda Kerr, dar şi cinci supermodele ridicate recent la rangul de „îngeri": Emanuela de Paula, Chanel Iman, Rosie Huntington-Whiteley, Lindsay Ellingson şi Candice Swanepoel.

Agitaţia provocată de manechinele alese de compania americană a fost sporită şi de o selecţie online de supermodele care a început luna aceasta şi care are în prezent două finaliste. Una dintre ele va fi aleasă de public să apară în versiunea televizată a show-ului de modă difuzat de CBS la 1 decembrie.

Chiar şi aşa, Klum, care a născut o fetiţă în urmă cu doar cinci săptămâni, a fost favorita publicului. Ea a defilat într-un corset purpuriu acoperit cu o jumătate de fustă cu funde de tul alb şi a apărut din decorul imens în formă de castel, în aplauzele asistenţei. În primele rânduri la spectacacol au stat, printe alţii, Jay-Z şi miliardarul Richard Branson, iar membrii trupei The Black Eyed Peas, în frunte cu solista Fergie, au interpretat două piese.

„Aş fi putut să mă uit online, dar e o scenă amuzantă", a spus omul de afaceri american Russell Simmons. „Prezentarea aceasta e mereu foarte distractivă." „Întotdeauna e spectaculoasă", a fost de acord şi designerul de costume Patricia Field. „Victoria's Secret aduce în plus ceva ce-mi place."

Sutien de trei milioane de dolari

Klum, care poartă de obicei cele mai elaborate ţinute, nu a apărut decât o dată, aşa că onoarea de a purta un sutien încrustat cu diamante în valoare de 3 milioane de dolari - 2.350 de briliante albe, de culoarea şampaniei sau a coniacului şi un diamant rar de 16 carate în formă de inimă - i-a revenit fostei manechine de pe coperta „Sports Illustrated" Marissa Miller.

Bijuteriile ostentative au fost, ­pare-se, una dintre temele show-ului. Multe modele au fost de-a dreptul încărcate de diamante, cristale şi alte bijuterii scânteietoare. Altele au purtat etole din blană falsă peste sutien şi chiloţi, iar cizmele înalte până la coapse au fost un alt accesoriu obligatoriu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție