Halucinant! Peste 650 de români au primit ajutoare sociale nejustificat, în vreme ce peste 260 de persoane cu nevoi speciale nu aveau niciun fel de sprijin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Muncii promite că statul va acorda mai mulţi bani persoanelor vulnerabile cu vârsta de peste 65 de ani, care nu au pensie sau venituri din alte surse  Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că, în urma unor acţiuni realizate de Inspecţia Socială la nivel naţional, au fost identificate 651 de persoane care primeau ajutoare nejustificat, în vreme ce 267 de oameni cu nevoi speciale nu aveau niciun fel de sprijin.

„Am identificat mii de persoane cu nevoie speciale care scăpau statisticilor oficiale şi care nu beneficiau de sprijinul necesar. Au fost identificate de către inspectoii sociali un număr de 267 de persoane cu afecţiuni de sănătate grave, care nu beneficiau de măsuri de protecţie specială pentru persoane cu dizabilitate sau invaliditate. Au mai fost dispuse 651 de măsuri de recuperare a sumelor acordate necuvenit”, a declarat Raluca Turcan, conform Europa FM.

Totodată, ministrul Muncii a declarat că au identificat mulţi copii fără certificat de naştere şi alţii care nu merg deloc la şcoală.

„O situaţie specială este reprezentată de copiii fără identitate. La nivelul a 6 UAT-uri, au fost identificaţi 10 copii fără certificate de naştere, fără CNP, pentru care inspectorii sociali au dispus imediat măsuri. Aceşti copii erau ai nimănui”, atrage atenţia ministrul.

Potrivit sursei citate, Inspecţia socială a verificat aproape 2.000 de primării aflate pe o rază de 50 de kilometri în jurul reşedinţelor de judeţ şi au fost aplicate amenzi de 66.000 de lei pentru nereguli în funcţionarea serviciilor de asistenţă socială.

„Aceste nereguli au fost fie în privinţa evidenţierii muncii în folosul comunităţii, nereguli privind activitatea asistentului social sau chiar pentru neefectuarea anchetei sociale în termenul de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Am aplicat şi un chestionar, nici măcar unul din trei nu au studii în domeniul asistenţei sociale şi doar 6% au făcut cursuri de formare/ perfecţionare în asistenţă socială”, a mai spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii promite că statul va acorda mai mulţi bani persoanelor vulnerabile cu vârsta de peste 65 de ani, care nu au pensie sau venituri din alte surse.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort