Guvernul vrea să decupleze şomajul de salariul minim pe economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
" Numai suportăm sărăcia impusă de guvernul Boc!", au scandat protestatarii

În momentul de faţă, indemnizaţia de şomaj se calculează pornind de la o sumă principală reprezentând 75% din salariul minim pe economie, la care se adaugă între 3 şi 10% din media salariilor luate de şomer în ultimele 12 luni de activitate.
Bogdan Hossu spune că acesta ar fi fost principalul motiv pentru care Executivul nu putea să accepte creşterea salariului minim pe economie, de la 600 de lei, cât este acum, la 705 lei, cât solicită sindicatele. Într-un an de criză, cu venituri mici la buget şi număr record de şomeri, asta ar presa prea greu asupra bugetului.
După fiecare întâlnire pe tema acestui venit, reprezentanţii Guvernului au fost de partea patronatelor, care au acceptat majorarea salariilor minime, însă cu o condiţie: ca celelalte salarii să rămână la fel. Dacă s-ar aplica majorări similare şi pentru salariile calificaţilor sau pentru cei cu studii superioare, fondul de salarii al unei firme s-ar umfla cu 17%, procent ce ar duce la falimentul multor angajatori, au spus reprezentanţii patronatelor.
La negocierile  purtate vineri şi sâmbătă între Guvern şi sindicate, Emil Boc a promis că va emite în 30 de zile un act prin care va decupla şomajul de salariul minim pe economie, după care va demara discuţiile cu patronatele pe acest subiect.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă