Greenpeace: În râul Someş sunt deversate ape reziduale contaminate cu resturi animale şi materii fecale; gradul de infectare cu bacteria E-coli depăşeşte valorile admise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În râul Someş sunt deversate ape reziduale printr-o conductă din apropierea fabricii de procesare a cărnii Unicarm, contaminate cu resturi animale şi materii fecale, gradul de infectare cu bacteria E-coli depăşind de câteva ori valorile admise, arată rezultatele analizelor realizate la începutul lunii iunie de Greenpeace.

„Rezultatele analizelor confirmă faptul că apele reziduale provenind din conducta situată în apropiere de fabrica Unicarm poluează grav Someşul. Apele reziduale netratate sunt contaminate cu resturi animale şi materii fecale şi prezintă un grad semnificativ de contaminare chimică şi bacteriologică. Gradul de contaminare cu bacteria infecţioasă E-coli depăşeşte de câteva ori valorile admise. În mod clar, materiile deversate în râu ar trebui să fie considerate deşeuri periculoase, cu risc de contagiune”, susţine Greenpeace.

Specialiştii Greenpeace din România, Ungaria şi Slovacia au prelevat mai multe probe de apă direct din locul în care este deversată în Someş apa reziduală printr-o conductă din apropierea fabricii Unicarm, la 200 de metri în amonte şi în aval de această conductă, de la patru-cinci kilometri în aval, de-a lungul părţii maghiare a Someşului, dar şi de unde râul curge mai lent. Mostrele au fost duse pentru examinare biologică şi chimică la un laborator acreditat din Ungaria.

Analizele arată că apa râului are o calitate bună în amonte de locul în care sunt deversate apele reziduale, dar la 200 de metri în aval de conducta de deversare, gradul de poluare este accentuat, susţine sursa citată.

„Numărul de colonii de bacterii, care în mod normal este de 100/ml, se ridică la peste 3000/ml. Poluarea râului a putut fi observată încă la doi kilometri distanţă, în localitatea maghiară Csenger”, subliniază Greenpeace.

Organizaţia de mediu spune că a informat autorităţile maghiare şi române despre rezultatele analizelor şi că aşteaptă ca instituţiile oficiale să ia măsuri imediate şi să oprească poluarea Someşului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"