Gheorghiţă: Dacă stăm şi ne tratăm singuri acasă, atunci este foarte posibil să ajungem la spital când boala este deja agravată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul de familie poate identifica semnele de alarmă şi poate recomanda pacientului să meargă la spital Foto: Arhivă

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că, dacă oamenii diagnosticaţi cu COVID-19 stau şi se tratează acasă, fără a ţine legătura cu medicul de familie, atunci e posibil să ignore anumite semne de alarmă şi să ajungă la spital când boala este deja agravată.

Gheorghiţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că atunci când oamenii află că au COVID trebuie să anunţe medicul de familie. 

“În momentul în care suntem diagnosticaţi cu infecţie Sars-COV-2, fie că facem singuri acasă acest test, fie că îl facem la un laborator trebuie să anunţăm medicul de familie, care trebuie să evalueze factorii de risc, adică vârsta pe care o avem, ce alte boli cronice avem în evidenţă, ce tratamente luăm pentru bolile respective şi în funcţie de situaţia în care ne aflăm, suntem o persoană în vârstă, mai avem şi alte boli asociate este foarte bine să ne prezentăm la spital pentru evaluare, să ştim exact cum suntem, să avem un consult de specialitate, să avem o radiografie făcută şi analizele de sânge şi dacă nu e cazul de internare, să meargă acasă cu o recomandare de tratament şi ulterior monitorizare prin medicul de familie”, a explicat Gheorghiţă. 

El a precizat că medicul de familie poate identifica astfel semnele de alarmă şi poate recomanda pacientului să meargă la spital. 

“De asemenea, medicul de familie în supravegherea pe care o face pentru fiecare pacient în parte poate să identifice din timp acele semne de alarmă la care pacientul trebuie să se adreseze din nou unui serviciu medical în spital în vederea evaluării şi eventual reconsiderarea indicaţiei de internare sau nu. Dar dacă stăm şi ne tratăm singuri acasă fără să ţinem legătura cu medicul de familie, atunci este foarte posibil să ignorăm anumite semne de alarmă, să nu le recunoaştem şi într-adevăr să ajungem la spital când boala este deja agravată şi când disfuncţiile respiratorii şi al celorlalte organe sunt deja sever afectate”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare. 

El a fost întrebat şi dacă pacienţii care iau tratatamente din alte ţări împotriva COVID, în special din Republica Moldova, dar care nu sunt recunoscute în România, sunt sau nu în siguranţă. 

“Sunt medicamente care sunt autorizate şi sunt puse pe piaţă deci sunt medicamente care au făcut dovada unui profil de siguranţă şi unui profil de eficienţă pentru alte infecţii în general pentru virusuri gripale sezoniere sau alte coronavirusuri. Măsura în care s-a probat eficienţa pentru infecţia cu SARS CoV- 2, aici într-adevăr există o serie de date care provin din studii care arată în general o eficienţă mai crescut atunci când aceste tratamente sunt luate devreme, după debutul bolii şi nu foarte târziu pentru că atunci când le luăm târziu eficienţă antiviralelor este redusă”, a precizat Gheorghiţă. 

El a mai afirmat că reducerea riscului de a face o formă gravă a bolii se poate face doar prin vacccinare. 

“Indiferent de tipul de tratament de care vorbim pentru COVID-19, nu există o componentă a terapiei care să fie asociată într-o măsură foarte mare cu reducerea riscului de deces tocmai de aceea prevenţia este foarte importantă şi reducerea riscului de a face o formă gravă şi asta o putem face doar prin vaccinare”, a mai explicat Valeriu Gheorghiţă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta