Gheorghe Trutulescu - la o zi de liberare
0Parchetul decide astazi daca face sau nu recurs
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Capitalei vor decide in cursul acestei zile daca ataca sau nu sentinta Tribunalului Bucuresti prin care s-a admis cererea de liberare conditionata a condamnatului Gheorghe Trutulescu, fost colonel SPP. Considerat unul din capii afacerii Tigareta II, Gheorghe Trutulescu a fost condamnat la 7 ani de inchisoare pentru traficul cu tigarete de pe Aeroportul Militar Otopeni. Dintre persoanele considerate implicate in contrabanda, la vremea respectiva au facut parte si generalul Gheorghe Bucse, seful de atunci al Aviatiei Militare, care a primit NUP din partea anchetatorilor, chiar daca unii acuzati au sustinut tot timpul ca a fost vorba de "un transport special" cunoscut de Bucse. Ioan Suciu, fost comandant al Bazei Militare Otopeni, a primit 15 ani de inchisoare. Un alt personaj-cheie al dosarului Tigareta II este actualul senator PRM Valentin Vasilescu. Impotriva lui, instantele au pronuntat in acest dosar doua sentinte de condamnare: prima de opt ani de inchisoare, a doua de cinci ani. Numai ca, dupa alegerile din noiembrie 2000, in urma recursurilor, sentinta Curtii Supreme de Justitie din 26 februarie 2001, de condamnare a "lotului Tigareta II", a desfiintat cele doua sentinte impotriva lui Vasilescu, casandu-le. Dosarul sau a fost trimis din nou Parchetului Curtii Supreme de Justitie, de unde nu s-a mai auzit nimic. Pana in ziua de azi nu s-a facut vreo solicitare ministrului Justitiei pentru declansarea procedurii de ridicare a imunitatii parlamentare. De precizat ca Trutulescu, din momentul arestarii preventive, a "colaborat" cu anchetatorii, luand, intr-un anume fel, afacerea asupra sa. In prezent, dupa un comportament de "baiat bun" manifestat in penitenciar, Gheorghe Trutulescu este pe cale de a fi liberat conditionat. Chiar daca, initial, Judecatoria Sectorului 5 a respins cererea pe motiv ca timpul petrecut in inchisoare nu a fost suficient pentru "reeducare", Tribunalul a decis in urma cu doua zile taman invers. Surse judiciare au precizat pentru Adevarul ca legalitatea acestei sentinte nu poate fi pusa la indoiala, dar au ridicat semne de intrebare cu privire la temeinicia ei. Asupra acestui lucru urmeaza ca astazi procurorii Capitalei sa decida: vor face sau nu recurs. Termenul prevazut de lege pentru inaintarea recursului expira maine.