Gata cu panglica, mai rămâne construcţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte (centru), le explică ministrului Anca Boagiu şi primarului Cristian Poteraş viitorul traseu

Lucrările la tronsonul Drumul Taberei – Eroilor, cuprins în Magistrala V a metroului bucureştean, au fost începute ieri.

După inaugurarea a şase staţii de metrou în ultimii 20 de ani, ieri s-a dat startul lucrărilor la prima linie completă postdecembristă. Piatra de temelie s-a pus la Răzoare, intersecţia a trei mari cartiere bucureştene: Drumul Taberei, Militari şi Rahova. Zeci de muncitori împânzeau şantierul ocupat cu utilajele care vor săpa tunelul ce va lega Drumul Taberei de centrul Capitalei, la Universitate. De acolo, tronsonul va continua spre cartierul Pantelimon, situat în estul Bucureştiului. Reprezentanţii Metrorex au precizat că lucrările la primul tronson se vor termina în patru ani.

Se lucrează la toate staţiile deodată

Semn că megaconstrucţia în valoare totală  670 de milioane de euro  a devenit realitate, după ani de promisiuni, este faptul că autorităţile locale şi Poliţia Rutieră au deviat traficul rutier în zona Răzoare. „Vor mai fi nişte devieri de circulaţie în toate cele zece puncte de lucru: Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei,  Drumul Taberei 34, Favorit şi Orizont", a precizat directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Staţia la care muncitorii au început să lucreze se va numi „Academia Militară", următoarea pe listă fiind Valea Ialomiţei. „Lucrările încep mâine (n.r. - astăzi) la Valea Ialomiţei, iar în curând în toate celelalte puncte" . Prima dată, muncitorii se vor ocupa de tronsonul Drumul Taberei - Eroilor. Acesta va fi dat în folosinţă în patru ani, fapt garantat şi de directorul general Metrorex. „Sunt ferm convins că lucrările se vor termina în acest timp", completează Udrişte.

Citeşte şi: Au început lucrările la noua magistrală de metrou. Primele săpături pentru staţia „Academia Militară"


Metroul, construit să lege două fabrici

În urmă cu 32 de ani a fost inaugurată prima linie de metrou, între Timpuri Noi şi Semănătoarea. Aceasta avea şase staţii şi, după cum spune autorul cărţii „Metroul românesc şi metrourile lumii", Ilie Tănăsache, a fost construită să lege două platforme industriale.  Construcţia propriu-zisă a început în 1975, chiar dacă ideea transportului subteran era încă din anii '50, aceasta nu a putut să fie pusă în practică. „Pe vremea lui Gheorghiu- Dej s-au făcut studiile terenului până la adâncimi de 40 de metri. Terenul era prost, nisipos, cu foarte multă apă. Au fost şi problemele economice, iar proiectul a fost amânat", îşi aminteşte Ilie Tănăsache.

Citeşte şi: INFOGRAFIE Noul metrou schimbă rondul de la Răzoare. Dispare o stradă, apare alta

Investiţiile, după 11 ani de pauză

Prima linie a fost inaugurată astfel în 1979, aceasta având o lungime de 8,63 de kilometri. După Timpuri Noi - Semănătoarea au fost deschise şi alte segmente. Timpuri Noi - Republica (1981), Eroilor - Industriilor (1983), Semănătoarea - Crângaşi (1984), Piaţa Unirii - Depoul I.M.G.B (1986). Un an mai târziu au fost inaugurate alte două tronsoane - Piaţa Unirii - Pipera şi Crângaşi - Gara de Nord.  Au urmat Gara de Nord 1 - Dristor 2 (1989) şi Republica - Pantelimon (1990). „Din '89 până în anii 2000 a fost pauză. Nici măcar nu s-au continuat lucrările la tunelurile deja făcute", povesteşte Tănăsache. Consilierul Metrorex, Vasile Bitiri, spune că, în acest timp, tunelurile au fost umplute cu apă pentru a nu se surpa pământul.

Tunelurile inundate, pline cu peşti

„Tunelurile săpate înainte de Revoluţie au fost umplute cu apă, de exemplu de la Nicolae Grigorescu până la Linia de Centură erau făcute săpăturile, dar nu erau staţiile. Când s-a scos apa, s-au găsit şi peşti", spune consilierul Metrorex. Apa a rămas în tuneluri până în anii 2000, tronsonul Nicolae Grigorescu - Linia de Centură fiind dat în folosinţă abia în 2008.

Cuplul Ceauşescu, în vizită

Consilierul îşi aminteşte şi de vizitele efectuate de cuplul Ceauşescu, de multe ori în momente nepotrivite. „Când au venit la Pipera, nu erau puse şinele. S-au montat rapid nişte şine şi a fost adusă o locomotivă să tragă metroul. Toată lumea aplauda că merge metroul", povesteşte acesta.


O altă întâmplare amuzantă a fost la staţia Gara de Nord.  „Elena Ceauşescu stătea în cabină, iar apa curgea şiroaie pe pereţi pentru că nu erau finalizate lucrările. Ea se uita şi exclama cât de frumos este şi cum s-a făcut aşa ceva", îşi aminteşte consilierul. În anul 2000 au fost inaugurate alte patru staţii pe tronsonul gara de Nord 2 - 1 Mai. În urmă cu câteva luni, directorul general Metrorex, Gheorghe Udrişte, a dat în folosinţă tronsonul Jiului - Parc Bazilescu de 2,62 kilometri.

Staţiile de pe ruta Drumul Taberei - eroilor 

Cele 9 staţii de pe acest tronson sunt Râul Doamnei, Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

Primele garnituri

Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe tronsonul Dristor 2 - Gara de Nord 

Reţeaua de transport subteran are trenuri de tip Bombardier, importate, şi trenuri de tip IVA (Întreprinderea de vagoane Arad). „Ramele electrice de la IVA pot ajunge, cu uşurinţă, la 80 de kilometri pe oră, în linie dreaptă. Noi avem însă multe cotoare", spune Ilie Tănăsache. Trenurile vechi, folosite încă de la inaugurarea metroului, dar aduse în prezent cu graffiti, circulă şi acum pe linia Anghel Saligny - Preciziei.

„Acestea sunt trenurile româneşti -  până la ultima şaibă. După anii '90, s-au adus şi piese de import", explică Vasile Bitiri. Din anul 2003 au fost introduse ramele de la Bombardier.  „Călătorii preferă vagoanele Bombardier că se pot deplasa de la un capăt la altul", afirm[ consilierul.   Consilierul Metrorex spune că înainte de '89 peste un milion de oameni foloseau zilnic metroul. Acum numărul a ajuns la 600.000, deşi au fost zile când erau şi 200.000 de oameni. „A fost nebunia cu maşini. Mulţi şi-au luat maşină şi au renunţat la metrou. Pot să spun însă că în 30 de ani de activitate peste 40 de milioane de oameni au mers cu metroul", explică consilierul.

Click pe infografie pentru a mări



Citeşte şi: Metroul din Drumul Taberei va avea staţii şi la 500 de metri

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor