Furtuna solară, la un pas de a lovi Pământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NASA a lansat o avertizare privind efectele exploziei solare produse pe 1 august, pe care specialiştii au denumit-o „tsunami solar“, asupra Pământului.

O astfel de furtună, la intensitate maximă, afectează unele mijlocele de transport şi comunicaţie, distruge sateliţi şi nu numai.

Astronomi din ţară şi din străinătate spun, însă, că această explozie nu este aşa puternică şi că nimic grav nu se va întâmpla. Cei care locuiesc la aproape de Polul Nord sau Sud vor putea, însă, să vadă aurora polară, ca efect al acestei explozii.

O furtună solară mult mai puternică a avut loc la sfârşitului lui august, în 1859. Cunoscută sub numele de „Carrington Event“, dupa numele astronomului Richard Carrington care a urmarit fenomenul, furtuna a afectat reţelele telegrafice, care au picat, stâlpii au luat foc, iar oamenii puteau citi la lumina aurorei boreale.

Astronomii mai spun că un lanţ de explozii solare de intensitate mare este aşteptat la sfâşitul anului 2012. În astfel de perioade, scutul magnetic al pământului este afectat, iar nivelul radiaţiilor solare creşte.

Lupta cu soarele

Dacă oamenii se confruntă o dată pe an cu efectele exploziilor solare de intensitate mai mică, nu acelaşi lucru se poate spune despre radiaţii, care acţionează zilnic, în orice zonă de pe glob. Cele mai nocive sunt ultravioletele, tot mai puternice din cauza distrugerii stratului de ozon.

Codul roşu de ultraviolete instalat peste sud-estul ţării noastră avertizează oamenii să stea departe de soare, ca să nu se ardă. Expunerea maximă poate atinge trei ore, în cazul celor cu pielea închisă la culoare, dar nu poate depăşi 15 minute pentru cei cu pielea foarte deschisă la culoare.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu se bazeze pe umbrelele solare, care filtrează 30% din radiaţii, să folosească creme şi ochelari cu protecţie împotriva ultravioletelor şi, chiar şi în aceste condiţii, să evite expunerea prelungită la soare.

Explozia solară înregistrată la sfârşitul săptămânii trecute a fost observată de mai mulţi sateliţi, inclusiv de „Solar Dynamics Observatory" al NASA, relatează „newscientist.com". Explozia a eliberat o cantitate uriaşă de energie care a fost propulsată spre Pământ. Experţii spun că valuri de particule gazoase cu suprasarcină electrică pot atinge Terra din clipă în clipă, lovind scutul magnetic natural care o protejează.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?