Funcţionarii din Ministerul Sănătăţii, reacţie după demiterea lui Voiculescu: „Ministerul funcţionează. A fost doar prost condus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Săntăţii / FOTO Inquam Photos

Într-un comunicat de presă, funcţionarii publici din cadrul Ministerului Sănătăţii acuză criticile care aduse în spaţiul public şi cer Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici „să ia atitudine şi se protejeze profesioniştii la presiunea politică”.

„Ministerul Sănătăţii funcţionează! A fost doar prost condus!

Corpul funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Sănătăţii atrage atenţia că, afirmaţii de tipul: “Ministerul Sănătăţii este în colaps!”, “Tănticile din MS dacă vor fac, dacă nu, nu” şi alte tipuri de afirmaţii sunt total neadevărate, nefondate şi periculoase pentru buna funcţionare a sistemului sanitar.

Aceste afirmaţii vin pe fondul unei neputinţe manageriale dovedite în timp, necunoaştere a domeniului sanitar, lipsa colaborării şi a comunicării,  şi nu fac altceva decât să ducă la disoluţia autorităţii în statul de drept.

Este profund regretabil că, de fiecare dată când există o criză managerială în sistemul sanitar, se arată cu degetul spre corpul funcţionarilor publici. În acest context, solicităm Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să ia atitudine şi să protejeze profesioniştii de la presiunea politică.

Ministerul Sănătăţii este o instituţie a administraţiei centrale care elaborează politici, strategii şi programe în sistemul sanitar şi care reglementează organizarea şi funcţionarea acestui sistem.

Funcţionarii Ministerului Sănătăţii nu fac politică şi îşi îndeplinesc cu profesionalism şi imparţialitate îndatoririle de serviciu. Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate. Aceşti funcţionari huliţi elaborează acte normative, reglementează domeniul etc în linia stabilită de conducătorul instituţiei care este un ministru politic. 

Funcţionarii publici din cadrul Ministerului Sănătăţii solicită să fie trataţi cu demnitate şi respect. Asigurăm pacienţii şi corpul medical de întreaga noastră bună credinţă. Vom continua să ne îndeplinim cu profesionalism toate atribuţiile ce ne revin şi să colaborăm cu fiecare echipă de conducere, indiferent de apartenenţa politică a acesteia”, arată comunicatul de presă.

Comunicatul vine în contextul demiterii lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătăţii de către premierul Florin Cîţu.

 Astăzi, în cadrul primei reacţii publice în urma demiterii, fostul ministru al Sănătăţii a declarat că numărul deceselor raportat de spitale este „cu câteva mii” de cazuri mai mare decât numărul de morţi raportat de direcţiile de sănătate publică, medicii de familie şi alte entităţi.

Tot vineri, Vlad Voiculescu a declarat că în domeniul sănătăţii există un sistem care trăieşte pe banii statului şi că sunt carnete de partid în mai toate structurile, în timp ce pregătirea unor directori de instituţii este slabă. „Există un sistem care trăieşte din banii statului şi care este înţesat aproape la fiecare nivel de sinecuri şi de interese care  nu de puţine ori sunt legate de un partid sau altul. Asta este o certitudine. În sănătate vorbim despre instituţiile principale, vorbim despre Ministerul Sănătăţii, vorbim despre Casele de Asigurări, vorbim despre Direcţiile de Sănătate Publică, vorbim despre Serviciile de Ambulanţă Judeţene, aproape în fiecare  punct, oriunde calci, calci pe un carnet de partid”, a declarat Vlad Voiculescu la Digi24, vineri seara.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile