FOTO VIDEO Delfinii, mutaţi în bazin cu SPA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scafandrii au pus delfinii într-o plasă şi, cu o macare, i-au transportat în bazinul acoperit

Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen, cele trei vedete ale Delfinariului din Constanţa, se bălăcesc de ieri în noul bazin acoperit, la modernizarea căruia s-a lucrat din primăvară.

FOTOGALERIE

„Ne-am antrenat două săptămâni şi totul a decurs cum am stabilit. Transferul din bazinul descoperit în cel acoperit a fost o operaţiune dificilă pentru că a trebuit să reducem pe cât posibil nivelul de stres indus delfinilor în urma mutării în noua casă", a spus Adrian Mînăstireanu, directorul Delfinariului.

Pentru întreaga operaţiune au fost mobilizate peste 20 de persoane şi a fost adusă o macara care să-i ridice pe delfini. Patru scafandri au intrat în apă şi, ajutaţi de echipă, au montat o plasă care i-a strâns într-un colţ al bazinului pe cei trei delfini.

Apoi, scafandrii au pus pe rând delfinii într-o plasă, apoi o macara i-a urcat şi dus până în faţa bazinului acoperit. De aici, o altă echipă i-a transportat pe rând, pe braţe, pe delfini, până la intrarea în apa din bazinul acoperit.

Pentru cele trei mamifere, noul bazin de 600 de metri cubi a fost dezinfectat, revopsit, temperatura apei a fost reglată cu o pompă geotermală, iar în încăpere a fost montată o instalaţie de aer condiţionat.

Antrenamente cu public

„Poate să vină cea mai geroasă iarnă pentru că noi suntem pregătiţi să asigurăm o temperatură optimă, de 19,5 grade Celsius. Urmează două săptămâni de acomodare, după care vom face antrenamente. Pentru prima oară în România vom avea antrenamente cu delfini cu public. Apoi, în timpul weekendului, vom avea demonstraţii care vor fi mult mai ample decât cele din iarna trecută. Vă asigur că delfinii au învăţat o serie de noi figuri", a completat Mînăstireanu.

Următorul spectacol va avea loc peste două săptămâni, iar preţul unui bilet costă 15 lei pentru copii şi 25 de lei pentru adulţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate