FOTO Oamenii de zăpadă ocupă staţiunea Straja

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de a doua ediţie a Festivalului Oamenilor de Zăpadă debutează în această dimineaţă  în staţiunea montană Straja.

Turiştii care-şi petrec weekendul în zona montană a judeţului Hunedoara au parte de un sfârşit de săptămână „la înălţime", atât la propriu cât şi la figurat.

FOTOGALERIE

Citiţi şi:

Doi craioveni se căsătoresc la Biserica de Gheaţă, chiar de Valentine's Day

Cât costă un sfârşit de săptămână pe pârtie

Parcările private din staţiunea montană Straja au fost lăsate la îndemâna jefuitorilor

Zăpada puțină din acest an și criza mențin prețurile reduse pe pârtiile de la Arieșeni

Staţiunea Straja, aflată la o altitudine de 1.445 metri,  găzduieşte Festivalul Oamenilor de Zăpadă. Având în vedere că ediţia de anul trecut s-a bucurat de multă apreciere din partea iubitorilor sporturilor de iarnă, tradiţia continuă şi anul acesta.

„La manifestare se pot înscrie atât cei mici, cât şi adulţii. Participanţii pot construi oameni de zăpadă sau diverse figurine concepute la liberă alegere. Lucrările realizate vor fi premiate", a declarat cabanierul Emil Părău, unul dintre organizatorii festivalului-concurs.
Căsătoria de probă, ofertă pentru tinerii îndrăgostiți
La prima ediţie a manifestării s-au  realizat  aproximativ o sută de oameni de zăpadă şi diferite alte lucrări născocite de imaginaţia competitorilor. Copiii s-au întrecut, în general, în dinozauri, schiori, ursuleţi sau ciobani cu oiţe, lucrări din zăpadă care au ocupat un loc „strategic" în apropierea pârtiilor de schi.

Drept recompensă, toate „exponatele" au fost premiate cu diplome, medalii şi bani. „Nu puteam lăsa nicio lucrare nepremiată, pentru că au fost realizate în mare parte de copii şi nu am vrut să rămână dezamăgiţi după ce au lucrat aproape o zi întreagă. La fel va fi şi de data aceasta", a mai precizat Părău.

La ediţia din 2009, dintre concurenţi nu au lipsit salavmontiştii, care acum şi-au pus în gând să dea viaţă unui om de zăpadă de cel puţin şapte metri înălţime, întrucât vor să intre în Cartea Recordurilor.

Turiştii au parte în acest weekend şi de zăpadă perfectă pentru schi, toate cele şase pârtii din staţiunea din Valea Jiului fiind deschise. Stratul de zăpadă măsoară peste 40 de centimetri, iar cabanierii spun că doar 20% din locurile de cazare disponibile sunt neocupate.

De asemenea, toate instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale. Cei care practică sporturi de iarnă pot alege, pentru acest sfârşit de săptămână, şi staţiunile montane Râuşor, din Retezat, sau Parâng, din Valea Jiului, unde stratul de zăpadă bătătorită permite practicarea schiului în condiţii bune. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice