FOTO Globalizarea „Hello Kitty”: cum s-a răspândit pisica roz de pe jucării, pe prăjituri şi pe avioane

Curentul „Hello Kitty” lansat în Japonia, în 1974, a molipsit o mare parte din ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare de pe Glob, desenul reprezentativ al trendului regăsindu-se aproape peste tot: de la genţi şi articole vestimentare la preparate culinare şi chiar la avioane. Pe scurt, „Hello Kitty” s-a globalizat.

Ceea ce a început ca un trend destinat fetiţelor japoneze a câştigat teren şi în rândul persoanelor adulte, fiind monetizat în fel şi chip. Amploarea pe care a luat-o curentul „Hello Kitty” nu a putut fi ignorată, astfel că marile publicaţii de pe Glob au pus la bătaie pagini de print şi articole online în care dezbat „fenomenul global Hello Kitty”.

Astăzi, desenul „Hello Kitty” îl găsim, la vedere, pe genţile ce atârnă în mâinile fetiţelor, dar şi într-ale tinerelor femei, pe fuste lungi sau scurte, pe ghiozdane, pe animale de pluş sau de plastic, pe motociclete, pe autoturisme, pe avioane şi chiar pe platouri cu preparate culinare.

Cum a avut loc „globalizarea „Hello Kitty”

Christine R. Yano, profesor de antropologie la Universitatea din Honolulu (Hawaii), a petrecut ani studiind şi intervievând oameni pentru a înţelege mai bine fenomenul pe care îl numeşte „globalizarea «Hello Kitty»” sau „Globalizarea Roz”.

În opinia profesorului Yano, trendul a luat amploare datorită politicii libere a companiei japoneze Sanrio, care deţine brandul „Hello Kitty”. Spre deosebire de Disney, spre exemplu, care controlează la sânge reprezentările neautorizate ale brandului, Sanrio a decis să dea mână liberă oricărui producător care doreşte să folosească pisica roz. Astfel, imaginea „Hello Kitty” a ajuns cunoscută la nivel mondial, în timp ce marii împătimiţi de obiectele originale şi-au îndreptat atenţia spre produsele, adesea personalizate la cerere, ale companiei Sanrio.

Totuşi, succesul „Hello Kitty” nu ţine doar de decizii de business, ci are strânse legături cu societatea şi cultura japoneză în momentul apariţiei. Pisica roz „Hello Kitty” a fost lansată în 1974, de Shintaro Tsuji, fondatorul companiei Sanrio.

În 1974, Japonia trecea prin era „Kawaii”. Cu alte cuvinte, niponii trăiau în „anii drăgălăşeniei”, în care s-a regăsit perfect desenul „Hello Kitty”, după cum explică Ken Belson, jurnalist specializat pe economie de la „The New York Times”.

El şi Brian Bremner, editor pe Economie la „Business Week” în Tokyo, au scris cartea „Hello Kitty: Povestea Remarcabilă a lui Sanrio şi Fenomenul Felin de Miliarde de Dolari” („Hello Kitty: The Remarkable Story of Sanrio and the Billion-Dollar Feline Phenomenon”), lansată în noiembrie 2003. Pentru conceperea lucrării, Belson şi Bremner au avut ocazia să observe îndeaproape activitatea companiei, dar şi modul de gândire al reprezentanţilor conducerii Sanrio.

Potrivit cărţii, fondatorul companiei Sanrio, Shintaro Tsuji, un inginer, ca formare, care a crescut în anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, a dat dovadă în repetate rânduri de un simţ antreprenorial aproape instinctiv. În anii '70, Tsuji a înţeles că generaţiile de la vremea respectivă au nevoie de obiecte „drăguţe” care să se alinieze curentului „Kawaii”. A lansat imaginea „Hello Kitty” în 1974, care, iniţial, era reprezentată pe produse de mici dimensiuni şi ieftine, care puteau fi cumpărate inclusiv de copii, fie pentru ei insisi, fie pentru a le face cadou părinţilor sau rudelor.

Totodată, pisica roz „este originală şi foarte greu de înlocuit. A devenit emblema drăgălăşeniei pentru o întreagă generaţii (Kawaii - 1974). Nu poţi cumpăra astfel de coincidenţe norocoase”, a explicat Ken Belson, pentru „The San Francisco Chronicle”. În opinia lui, caracterul accesibil şi originalitatea pisicii roz sunt doi dintre factorii care i-au asigurat succesul încă din secolul trecut.

Pro şi contra „Hello Kitty”

Curentul „Hello Kitty” şi-a atribuit o mulţime de fani, dar şi o clasă însemnată de oameni care ironizează atât brandul japonez, cât şi pe iubitorii acestuia. Un exemplu clar este site-ul intitulat „Hello Kitty Hell”, lansat cu scopul de a persifla marca şi fanii „Hello Kitty”. Pagina web kittyhell.com a sfârşit, însă, prin a atrage un număr semnificat de amatori ai pisicuţei roz în rândul cititorilor săi.

Totuşi, drăgălăşenia anilor '70 din Japonia nu a fost, mereu, bine primită în Statele Unite ale Americii sau în Europa. Potrivit „The Wall Street Journal”, multe grupări feministe consideră pisica roz o reprezentare a supunerii femeii în cultura japoneze.

Nici artiştii contemporani japonezi Takashi Murakami şi Yoshitomo Nara, recunoscuţi la nivel internaţional, nu agreează fenomenul „Hello Kitty” şi critică obsesia de a perpetua, prin pisica roz, curentul „Kawaii”. „În Japonia, comunicarea ţine de aparenţe şi de suprafaţă. Folosim drăguţul şi formalităţile pentru a deghiza ceea ce suntem cu adevărat”, declara Murakami, într-un interviu acordat în urmă cu mai mulţi ani.

Aprecierile negative la adresa „Hello Kitty” - considerat, în esenţă, un brand pentru copii – s-au înmulţit şi din cauza apariţiilor desenului în industria pornografică. Kiko Wu şi Bianca Lee sunt doar două dintre actriţele ce joacă în filme pentru adulţi care au promovat jucării erotice cu imaginea „Hello Kitty” pe ele.

Implanturi mamare „Hello Kitty”?

Site-ul „Hello Kitty Hell” a publicat, recent, o postare în care scrie despre săpunurile în formă de pisică roz. Autorul mărturiseşte că a crezut, iniţial, că sunt implanturi mamare. El s-a declarat uşurat în momentul în care a aflat că sunt doar săpunuri, dar a adăugat: „Deşi nu există încă implanturi mamare «Hello Kitty», putem trage concluzia că nu va mai dura mult până când silicoanele Hello Kitty vor fi disponibile”.