Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ din Iaşi îşi aşteaptă sentinţa UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşeanca Magda Ţepoi va afla peste câteva zile dacă va ajunge după gratii pentru infracţiuni de corupţie. Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a Regiunii Unu Nord Est (CCRUNE) a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, în anul 2005, pentru că ar fi deturnat 133.000 de euro din fonduri europene.

Ora 16.13 Judecătorii au amânat pronunţarea în cazul Magdei Ţepoi pentru 20 martie.

Ora 08.11 Curtea de Apel Iaşi a rămas în pronunţare, pe 13 martie,  în cazul Magdei Ţepoi. Instanţa va decide dacă va admite recursul ieşencei sau dacă aceasta va sta cinci ani şi şase luni după gratii. „Mă aştept la o decizie justă, fundamentată pe actele dosarului", a declarat Ionel Nechita, avocatul Magdei Ţepoi.

Ieşeanca Magda Ţepoi a fost condamnată la 5 ani şi 6 luni de închisoare

 Magda Ţepoi a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, în anul 2005, pentru că ar fi deturnat 133.000 de euro din fonduri europene. Potrivit rechizitoriului, banii ar reprezenta o parte din finanţarea unui proiect european cu fonduri nerambursabile, derulat în perioada 2003-2004. Frauda s ar fi realizat în cea mai mare parte prin intermediul unor contracte de publicitate. 

Judecătoria Iaşi a condamnat-o pe Magda Ţepoi, în 2008, la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, iar în octombrie 2010 Tribunalul a menţinut decizia. Fosta preşedintă a CCRUNE  a făcut recurs.

Ţepara UE Magda Ţepoi, cinci ani de închisoare

 Curtea de Apel a considerat că nu era competentă Judecătoria Iaşi să ia o primă decizie în acest caz şi, în luna iunie 2011, a trimis dosarul spre rejudecare la Tribunal. Această instanţă a constatat că a fost  întrerupt cursul judecăţii în dosarul  Magdei Ţepoi şi l-a trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea Supremă a trimis dosarul  din nou la Curtea de Apel Iaşi, în decembrie 2011,şi a decis ca această instanţă să judece recursul.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”