Finalul unui jaf istoric. De ce furtul din Olanda a fost resimțit ca o pierdere personală de către români

Coiful de la Coțofenești și brățările dacice nu sunt simple piese de muzeu, ci adevărate „instrumente” de construcție a identității naționale, afirmă sociologul Răzvan Dumitru. Odată cu revenirea artefactelor în țară, specialistul explică pentru „Adevărul” că emoția colectivă generată de acest eveniment depășește pasiunea pentru istorie: furtul a fost resimțit ca o pierdere personală deoarece aceste obiecte sunt dovezi materiale ale propriei noastre definiții ca popor.

Mai mult decât pasiune pentru istorie

Școala, muzeele, ministerele și mass-media le prezintă ca dovezi materiale ale unei continuități istorice și prin chiar acest act de prezentare, identitatea colectivă se consolidează.

„Făcând parte din averea noastră colectivă, avem o raportare emoțională la ea, pentru că identitatea colectivă face parte din cum ne construim pe noi înșine", spune el.

De aceea, furtul a fost resimțit ca o pierdere personală de milioane de oameni care nu au văzut niciodată coiful în realitate. Iar recuperarea lui funcționează acum ca o reafirmare: nu a istoriei, ci a noastră ca popor.

„Nu e neapărat un interes pentru istorie, ci pentru identitatea colectivă. E un semnal că avem o identitate colectivă care este prezentă", completează sociologul.

O traumă transformată în oportunitate

„Dincolo de recuperarea lor materială, întoarcerea acestor artefacte acasă are o dimensiune simbolică. Ea înseamnă refacerea unei legături între obiect și memorie, între trecut și prezent, între patrimoniu și comunitatea care îl recunoaște ca parte din sine”, a declarat ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan. Acesta a subliniat că patrimoniul trebuie nu doar apărat, ci și „așezat cu mai multă grijă și mai multă înțelepciune în viața publică. Nu doar păstrat, ci și făcut accesibil. Nu doar admirat, ci și înțeles”.

Referindu-se la furtul din Olanda, ministrul a precizat că societatea nu poate ignora caracterul traumatic al jafului, dar nici nu trebuie să rămână captivă în el. „Dacă trauma este numai evocată, totul devine inert. Dacă e negată, totul devine necredibil. Singura formulă fertilă este transformarea traumei într-un punct de plecare, pentru mobilizare”, a explicat Demeter Andras Istvan, punctând că interesul public și internațional uriaș trebuie transformat acum într-o oportunitate de valorizare strategică.

Contextul jafului

Amintim că furtul a avut loc în zorii zilei de 25 ianuarie 2025, la Muzeul Drents din orașul olandez Assen. Poliția a crezut inițial că are de-a face cu detonarea unui bancomat, însă explozia fusese provocată de hoți pentru a forța o ieșire de urgență. Ținta lor era expoziția „Dacia - Kingdom of Gold and Silver”, aflată chiar în ultimul weekend de vizitare. Odată intrați, indivizii au spart vitrinele cu ciocanele și au fugit cu piesele centrale ale colecției: Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice.

Pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere și a ponturilor primite, poliția olandeză a arestat ulterior trei suspecți, în timp ce un al patrulea – surprins de camere într-un magazin de bricolaj – este și acum căutat. Doi dintre bărbații anchetați au încheiat deja un acord cu procurorii și și-au recunoscut vina, în timp ce al treilea neagă orice implicare. Instanța urmează să pronunțe un verdict în acest caz pe 5 iunie.

În România, jaful a avut consecințe drastice. Fostul director al Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a fost demis pe motiv că a aprobat împrumutarea artefactelor către o instituție care nu dispunea de măsuri de securitate adecvate. Mai mult, premierul de la acea vreme, Marcel Ciolacu, a cerut public statului olandez plata unor despăgubiri fără precedent.

Breșe de securitate și o dezbatere internațională

Dincolo de ancheta poliției, jaful din Olanda a scos la iveală lacune grave de securitate la nivelul instituției gazdă. Deși contractul de împrumut stipula asigurarea pazei 24 de ore din 24, Muzeul Drents nu avea personal de pază prezent fizic în clădire în noaptea atacului.

Ton Cremers, fost șef al securității la celebrul Rijksmuseum din Amsterdam, a explicat pentru presa olandeză că jaful ar fi putut fi prevenit. Potrivit expertului, un sistem de securitate adecvat pentru o expoziție de o asemenea valoare trebuia să aibă mai multe straturi de protecție, care să îi împiedice pe hoți să ajungă la vitrinele principale în doar două minute de la detonarea ușii. De altfel, specialiștii în managementul riscului au subliniat că alegerea unui muzeu de provincie, aflat într-un oraș de 70.000 de locuitori, a fost neobișnuită pentru expunerea unor astfel de capodopere.

Incidentul a redeschis o dezbatere amplă la nivel internațional cu privire la riscurile expozițiilor itinerante. Experți în legislație internațională, precum Mirta Aktaia Fava (care este și consilier în achiziția, evaluarea și gestionarea operelor de artă), au susținut că obiectele de patrimoniu care au o valoare istorică și simbolică excepțională ar trebui declarate „inamovibile”. Astfel, potrivit acestei viziuni, piese unice precum Coiful de la Coțofenești nu ar mai trebui împrumutate niciodată peste hotare, pentru a elimina complet riscul distrugerii sau al furtului.

Ce înseamnă, de fapt, Coiful de la Coțofenești

Coiful de la Coțofenești trebuie înțeles în contextul mentalităților din Antichitate. Pentru geți, obiectele decorate cu simboluri aveau atât rol estetic, cât și funcții legate de protecție și de legitimare a puterii.

Simbolurile de pe coif – scene mitologice, reprezentări de animale și motive decorative – erau asociate cu ideea de protecție împotriva răului și de susținere din partea unor forțe superioare. Într-un context dominat de război, boală și incertitudine, astfel de obiecte ofereau un sentiment de siguranță. Dincolo de latura spirituală, coiful avea un rol social și politic clar: era un semn de statut, rezervat exclusiv conducătorilor, marcând diferența față de restul comunității. Practic, Coiful de la Coțofenești reunește trei funcții majore: reprezentarea puterii, manifestarea credinței și afișarea statutului social.

Brățările dacice de aur

Potrivit informațiilor publicate de Muzeul Național de Istorie a României, brățările dacice de aur descoperite la Sarmizegetusa Regia sunt considerate piese regale. Acestea fac parte din categoria obiectelor de ceremonie, alături de coifuri, vase ritualice și elemente de harnașament, fiind semne ale puterii ce aparțineau aristocrației.

În orfevrăria și arta getică, imaginile de animale aveau o funcție simbolică precisă. Ele erau considerate protectoare, cu rol apotropaic, fiind asociate ideii de apărare și forță, în special în contextul luptei sau al vânătorii. Motivele zoomorfe includ animale reale specifice zonei – precum șerpi, mistreți, cai sau vulturi –, animale exotice precum leii, dar și creaturi fantastice sau compozite, precum grifonii.

Conform specialiștilor muzeului, credința în puterea magică a imaginilor a contribuit la alegerea animalelor ca subiect central al artei, fiind menite să prevină dezastrele și să confere putere purtătorului. Prezența acestor obiecte indică existența unei ierarhii politice și a unei aristocrații locale în cadrul unei societăți stratificate, în care aurul funcționa ca indicator al statutului.

Tot Muzeul Național de Istorie amintește cum în perioada 1996–2001, întreaga zonă Sarmizegetusa Regia a fost vizată de grupări de crimă organizată care au practicat braconajul arheologic pe scară largă. Dintre cele 24 de brățări dacice de aur sustrase și exportate ilegal inițial, o parte au fost recuperate de-a lungul timpului de statul român.