Video Fenomenul care aduce liliecii în marile orașe. Ce îi atrage la betoane și cum trebuie să reacționăm: „Nu se prind în păr și nu vor sângele nostru”

România găzduiește peste 30 de specii de lilieci, iar unele trăiesc în colonii de mii de exemplare în peșterile din Carpați. Odată cu apropierea verii, liliecii își fac tot mai mult simțită prezența și în zonele urbane, iar întâlnirile cu oamenii pot crea momente neplăcute.

Liliecii își fac tot mai mult simțită prezența în zone urbane liniștite. După lăsarea serii, pot fi văzuți zburând deasupra clădirilor de locuit, prin parcuri, printre arbori sau, mai ales, în apropierea apelor, unde găsesc hrană din abundență, insectele fiind preferatele lor.

Sezonul liliecilor

Prezența liliecilor, deși uneori privită cu teamă, este normală în această perioadă a anului, iar specialiștii arată că nu reprezintă, în mod obișnuit, un pericol pentru oameni. Liliecii ajung întâmplător în locuințele oamenilor, prin ferestre sau uși deschise și, de cele mai multe ori, reușesc să părăsească încăperile.

„Dacă intră, liliacul o să iasă, pentru că în interior nu găsește apă, în interior nu găsește insecte. Cel mai bine ar fi să lăsăm fereastra sau ușa deschisă, ca să poată ieși singur, iar în cazul în care nu poate să iasă, să așteptăm să aterizeze undeva, pe perdea sau pe alte lucruri din locuință. Oamenii pot lua o mănușă groasă sau un prosop, cu care pot prinde liliacul, pe care îl vor pune apoi pe balcon, de exemplu, de unde va putea zbura. Niciodată liliecii nu trebuie apucați cu mâinile goale, pentru că au dinți foarte buni și, ca orice animal sălbatic, o să se apere. Liliacul nu este mai agresiv decât orice animal sălbatic care vrea să se apere, deci nu există la lilieci ceva aparte care să-i facă mai sălbatici”, a precizat, pentru Adevărul, Bücs Szilárd-Lehel, specialist al Centrului pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor.

Cei care au parte de astfel de întâlniri cu liliecii nu trebuie să intre în panică, deoarece liliecii nu se vor încleșta în păr, nu îi vor ataca, nu se vor hrăni cu mâncarea de pe masă și nu își vor face cuib. Oamenii trebuie să țină cont că, în acele momente, liliecii sunt, probabil, mai înfricoșați decât ei, pentru că au ajuns într-un spațiu necunoscut, departe de colonia lor și cu teama de a rămâne captivi. Totodată, nu trebuie să încerce să alunge sau să lovească liliecii cu mătura, pentru că le pot rupe aripile.

De ce liliecii ajung în orașe

În România au fost identificate 32 de specii de lilieci, multe răspândite în zonele mai puțin circulate de oameni, în vastele păduri și în numeroasele peșteri cuprinse în parcuri naționale și rezervații naturale. Urbanizarea i-a adus însă pe oameni mai aproape de mediul obișnuit al liliecilor.

Podurile caselor, dar și numeroase biserici vechi, au devenit adăposturi pentru colonii de lilieci, unele numărând până la câteva sute de exemplare. „Aceste colonii rămân, de obicei, doar vara acolo, de exemplu din mai până în august. Podurile bisericilor, mai ales din zonele rurale, sunt niște locuri liniștite, spațioase, unde nu umblă lumea”, arată Bücs Szilárd-Lehel.

Câteva specii de lilieci se simt bine și în orașe, deoarece găsesc și aici locuri unde se pot odihni și surse de hrană. Printre acestea se numără liliacul de amurg, liliacul pitic, liliacul de apă și, uneori, liliacul cărămiziu, liliacul mare cu potcoavă sau liliacul mic cu potcoavă. În timpul verii, când liliecii au o activitate intensă, de maternitate, migrație sau împerechere, ei pot fi întâlniți cel mai adesea.

În spațiile verzi din orașe, în pădurile și câmpiile din împrejurimi, dar și la lumina stâlpilor de iluminat, care atrage o diversitate mare de insecte, ei găsesc hrana lor favorită. Și aici, podurile și turnurile bisericilor și ale altor clădiri oferă o temperatură adecvată, ridicată, pentru adăpostirea coloniilor de naștere în timpul verii, iar subsolurile şi tunelurile sunt locuri bune de hibernare pe timpul iernii.

„Mediul lor original rămân însă peșterile și arborii scorburoși, arborii bătrâni”, afirmă specialistul.

Liliecii au găsit adăpost la Castelul Corvinilor

Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor arată că prezența liliecilor în orașe nu este rezultatul unui plan elaborat de invazie, ci, dimpotrivă, se datorează faptului că oamenii modifică din ce în ce mai mult mediul înconjurător.

„Zone împădurite dispar în câteva zile, râurile sunt blocate între pereții de beton ai hidrocentralelor sau barajelor, iar peșterile devin atracții turistice frecventate intens și adeseori iresponsabil. Cu alte cuvinte, liliecii sunt forțați să părăsească locurile unde, de fapt, s-ar simți cel mai bine. Gradul ridicat de adaptabilitate al liliecilor îi determină însă să nu renunțe, ci să-și caute adăposturi alternative și zone de hrănire alternative. Și nu stau prea mult pe gânduri: dacă în locul respectiv se pot odihni și au ce mânca, locul este unul potrivit”, notează specialiștii centrului, pe pagina lilieci.ro.

În trecut, podurile Castelului Corvinilor din Hunedoara au adăpostit una dintre marile colonii de „lilieci vampir”. Lucrările de înlocuire a vechilor acoperișuri ale castelului, numărul tot mai mare de turiști, dar și prezența unor șoimi în poduri au dus la migrarea celor mai mulți lilieci în pădurile și peșterile învecinate, de pe Dealul Sânpetru.

Deși erau considerate inofensive, viețuitoarele de la castel au devenit parte a legendelor locale, care aminteau de Dracula, prințul vampir care putea lua forma unui liliac și își mușca victimele de gât pentru a le suge sângele. Alte relatări despre liliecii de la castel îi menționau ca fiind agresivi și obișnuiți să se prindă în părul turiștilor.

În realitate, liliecii sunt inofensivi și își arată utilitatea prin numărul extrem de ridicat de insecte pe care îl consumă.

„Cel mai simplu lucru pe care oricine îl poate face este să nu creadă aceste legende, care sunt doar legende, cu păr, cu sânge, mănâncă slănină și alte lucruri care sunt sperietori, dar nu sunt adevărate. Liliecii nu se bagă în păr și nu vor sângele nostru. Liliecii din Europa sunt insectivori, deci consumă exclusiv insecte. Un liliac poate să consume 3.000 de țânțari pe noapte, iar din acest punct de vedere, liliecii sunt benefici și trebuie să-i protejăm”, afirmă Bücs Szilárd-Lehel.

Pentru a fi protejați, în primul rând liliecii nu trebuie deranjați sau loviți, adaugă acesta. De asemenea, protejarea peșterilor, a pădurilor, a apelor și, în general, a naturii contribuie direct la conservarea habitatelor în care trăiesc și se hrănesc aceste animale.

Marile colonii de lilieci

România cuprinde peste 12.000 de peșteri, iar multe dintre acestea au devenit, cu timpul, adăposturi ideale pentru lilieci. Cel puțin 100 de peșteri din România găzduiesc colonii de lilieci, cu câteva sute, mii sau chiar zeci de mii de exemplare.

Peștera Huda lui Papară din Apuseni este cel mai mare adăpost de iarnă pentru lilieci din Europa, cu fluctuații multianuale între 60.000 și 170.000 de indivizi, arăta, în 1998, profesorul Ioan Coroiu, care observase coloniile uriașe de lilieci în perioada de iarnă. Ea este și un adăpost de vară pentru câteva specii.

„Peștera Huda lui Papară trebuie considerată și ca o oglindă a gradului de sănătate a mediului și a biodiversității din zonă, prin faptul că majoritatea liliecilor care se adăpostesc în ea sunt specii sedentare, deci provin de pe o rază de 100-200 kilometri”, nota acesta.

Aflată în Munții Șureanu, peștera Șura Mare din Hunedoara (video) este un alt adăpost important pentru coloniile de lilieci. În anii ’60 – ’70, aici a fost observată una dintre cele mai mari colonii în hibernare din Europa, însumând peste 100.000 de indivizi de Pipistrellus pipistrellus şi Miniopterus schreibersii. Observaţii recente în această peşteră au pus în evidenţă prezenţa în continuare a unei mari populaţii de lilieci, de circa 40.000 de indivizi.

„Liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii) formează multe dintre cele mai mari colonii de lilieci din Europa în peșterile din România, de exemplu în Huda lui Papară, cu peste 34.000 de exemplare în hibernare, Șura Mare, cu peste 25.000 de exemplare în hibernare, sau Avenul de la Betfia, cu peste 7.000 de exemplare în colonia de naștere”, informa Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor (CCCL), pe pagina sa Lilieci.ro.

Bălegarul de lilieci, extras din Peștera Cioclovina

Peștera Cioclovina din Hunedoara, aflată în Munții Șureanu, la câțiva kilometri de Șura Mare, a devenit și ea cunoscută datorită liliecilor. În urmă cu un secol, galeriile peşterilor Ponorici şi Cioclovina, legate în subteran, formau miezul unui centru minier în jurul căruia se dezvoltase o adevărată industrie.

Exploatarea de guano (bălegar de lilieci) a fost descoperită în anul 1912, iar Cioclovina ocupa, potrivit specialiştilor, locul al doilea în lume în ce priveşte rezervele de guano-fosfaţi.

Din galeriile Cioclovinei uscate (video), localnicii extrăgeau „bălegarul” de lilieci amestecat cu sedimente şi rămăşiţe ale nenumăraţilor urşi de peşteră, pentru a-l folosi ca îngrăşământ în agricultură.

Tonele de guano erau încărcate în vagoneţii de pe o cale ferată industrială ce ocolea muntele şi cărate apoi cu funicularele peste dealuri, până în apropiere de gara Pui. Aici, îngrăşământul era încărcat în vagoane şi adesea lua drumul spre oraşele Imperiului Austro-Ungar, unde era valorificat. În primele decenii ale secolului XX, peste 30.000 de metri cubi de guano-fosfat au fost extraşi din galeriile peşterilor din Munţii Şureanu.

„Pe vremea comuniştilor, exploatarea de guano s-a redeschis, îngrăşământul fiind dus la serele lui Ceauşescu. După 1990, exploatarea a fost închisă pentru a apăra peştera Cioclovina de doritorii de guano”, informa Asociaţia Speologică Speotimiş.

Galeria minieră care duce în adâncurile peşterii a fost închisă, iar din anii 2000, accesul în Peştera Cioclovina Uscată, principala intrare minieră, este oprit.

Și în Peștera Huda lui Papară, prezența liliecilor a dus la acumularea unor cantități impresionante de guano, estimate la circa 60 de vagoane.