Femeile fumătoare sunt mai predispuse la boli de inimă decât bărbaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studii ale Institutului de Pneumologie „Marius Nasta” arată că în ultimii 20 de ani numărul fumătoarelor s-a dublat în România, iar peste jumătate din ele sunt la vârsta fertilă.

Femeile fumătoare prezintă un risc mai mare de îmbolnăviri ale inimii, mai ales în contextul în care numărul fumătoarelor creşte de la an la an, arată un studiu privind cunoştinţele, atitudinile şi practicile legate de fumat ale adulţilor din România, realizat de Institutul de Pneumologie “Marius Nasta” şi Ministerul Sănătăţii. În România, de exemplu, în ultimii 20 de ani numărul fumătoarelor aproape s-a dublat. Dacă în 1989 fumau 11,3% din femeile adulte, în 2009, 21,9% din ele aveau acest obicei. Mai mult, peste 55% din femeile fumătoare au între 15 şi 34 de ani, fiind la vârsta fertilă, relevă acelaşi studiu.

Ţigările „slim”, mai periculoase

Fumatul este o cauză reală a multiple forme de cancer la femei. Acestea sunt mai predispuse la cancer pulmonar decât bărbaţii, ele dezvoltând această boală după un consum mai mic de tutun şi au risc mai mare de a face forma cea mai severă a bolii. Una dintre explicaţii este că femeile folosesc mai frecvent ţigările de tip „slim, low-tar, lights” care favorizează fumatul „compensator” – inhalarea mai profundă sau mai frecventă.

„Dependenţa de fumat este o boală cronică şi trebuie tratată în consecinţă. Practic, o persoană care fumează mai mult de 10 ţigarete pe zi este dependentă de nicotină. Femeile încep să fumeze mai târziu decât bărbaţii, însă renunţă mai greu. De altfel, studiile arată că rata de succes a renunţării la fumat este mai mare în cazul bărbaţilor. Motivele sunt atât de ordin biologic, cât si psihologic” a declarat dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat.

Femeile renunţă mai greu

Studiul realizat de de Dr. Rachel R Huxley de la Universitatea din Minnesota, Minneapolis, USA, Divizia de Epidemiologie şi de Dr. Mark Woodward de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, USA, publicat în luna august de publicaţia The Lancet, şi în care au fost incluşi peste 4 milioane de fumători (bărbaţi şi femei), demonstrează că femeile sunt cu 25% mai predispuse să dezvolte afecţiuni coronariere în comparaţie cu bărbaţii.
Organismul femeilor procesează nicotina mult mai rapid decât în cazul bărbaţilor, acestea fiind mai predispuse la dezvoltarea de afecţiuni coronariere, în ciuda faptului că fumează mai puţine ţigarete pe zi în comparaţie cu bărbaţii, arată studiul. Mai mult, deşi riscul îmbolnăvirii de afecţiuni ale inimii scade în momentul renunţării la fumat, femeile renunţă la dependenţă mult mai greu decât bărbaţii. De asemenea, dependenţa de tutun a femeilor este în creştere în ţările în curs de dezvoltare, deoarece sunt expuse presiunii reclamelor, iar ţigările au un design adaptat cerinţelor psihologice ale femeilor.
 
În ciuda progreselor înregistrate în tratamentele cardiovasculare, în România îşi pierd viaţa zilnic din cauza infarctului miocardic 40 de oameni. Previziunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că boala coronariană vă rămâne tot principala cauză de deces pentru următorii 20 de ani, reprezentând 12,2 la sută din mortalitatea generală, înaintea celor provocate de cancer, accidente rutiere, HIV/SIDA şi bolile hepatice.

Cine te ajută să renunţi la ţigări

În România, Programul Naţional Stop Fumat îşi propune să îi ajute pe acei oameni care îşi doresc să renunţe la acest viciu şi au nevoie de ajutor de specialitate. „Renunţarea la fumat înseamnă un câştig în ani de viaţă. Dacă renunţi până la 35 de ani, câştigi toţi cei 10 ani pe care i-ai fi pierdut dacă ai fi continuat să  fumezi. Dacă renunţi până la 45 de ani, câştigi 9 ani, până la 55 ani, câştigi 6 ani, iar până la 65 de ani, câştigi doar 3 ani. Renunţarea la fumat este, în primul rând, o decizie personală. De aceea persoana care se decide să intre în Programul National Stop Fumat trebuie să îşi dorească din tot sufletul să renunţe. Dacă nu există convingerera totală, atunci beneficiul de pe urma programului tinde către zero. Totuşi, în situaţia în care pacientul nu este convins 100%, acesta poate fi ajutat de către psiholog care aplică o tehnică specială numită "interviu motivaţional”, a  declarat dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat.

Bucureştenii pot veni în fiecare miercuri, la ora 15.30, la Institutul "Marius Nasta", la grupul de informare, pentru a afla detalii despre tratament şi consilierea psihologică. Cei din provincie pot suna şi cere o programare. Datele de contact ale medicilor şi psihologilor pot fi găsite pe site: www.stopfumat.eu şi la la Tel Verde: 0 800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro