Federaţia „Solidaritatea Sanitară” renunţă la greva japoneză programată vineri în sistemul de sănătate şi la pichetarea Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Ministerului Sănătăţii FOTO Adevarul

Greva japoneză care era programată vineri în sistemul de sănătate şi pichetarea Ministerului Sănătăţii nu vor mai avea loc. Decizia a fost luată de federaţia Solidaritatea Sanitară după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că va relua discuţiile pe marginea contractului colectiv de muncă.

Sindicaliştii spun însă că rămâne de rezolvat situaţia revendicărilor care intră în responsabilitatea Ministerului Muncii şi că aşteaptp un răspuns de la ministru Olguţa Vasilescu la invitaţia la dialog pe care i-au transmis-o, pentru rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, având în vedere rezultatele negocierilor purtate cu ministrul Sănătăţii şi faptul că în cadrul negocierilor de miecuri s-a decis reluarea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, Comitetul Director al federaţiei a decis anularea grevei japoneze din 5 octombrie şi suspendarea pichetării Ministerului Sănătăţii stabilită pentru 12 octombrie.

„Apreciem disponibilitatea la dialog social de care dă în continuare dovadă ministrul Sănătăţii, doamna Sorina Pintea, şi interesul domniei sale pentru existenţa unui contract colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, care să asigure atât creşterea calităţii vieţii profesionale a salariaţilor, cât şi creşterea calităţii serviciilor medicale. Sperăm că acest contract colectiv de muncă va conţine cât mai multe dintre propunerile prezentate de Federaţia «Solidaritatea Sanitară», împreună având posibilitatea să asigurăm prin intermediul acestui instrument legal condiţii şi relaţii de muncă decente pentru lucrătorii din sănătate”, arată comunicatul de presă. 

Rămâne în continuare de rezolvat situaţia revendicărilor

Potrivit comunicatului, rămâne în continuare de rezolvat situaţia revendicărilor ce intră în responsabilitatea Ministerului Muncii, respectiv cele ce depind de modalitatea de interpretare şi aplicare a legii 153/2017 (revendicările 2-8), iar Federaţia „Solidaritatea Sanitară” aşteaptă un răspuns al conducătorului acestei instituţii la invitaţia la dialog pe care i-a transmis-o, având ca obiectiv rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor prezentate odată cu soluţiile pentru remedierea lor.

În funcţie de deschiderea la dialog de care va da dovadă în următoarele zile ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, Comitetul Director va decide în privinţa negocierilor sau a posibilităţii de-a picheta această instituţie în 12 octombrie, iar Consiliul de Coordonare va decide în aceeaşi zi în privinţa continuării negocierilor sau a demarării programului de proteste având ca temă revendicările ce privesc legea salarizării şi ca adresanţi Ministerul Muncii şi Guvernul României, arată sindicaliştii.

„Ne dorim rezolvarea prin negocieri a revendicărilor noastre legitime, implementarea soluţiilor propuse de noi, menite să asigure un tratament etic al tuturor categoriilor de salariaţi din Sănătate, şi respectarea tuturor drepturilor acestora. Suntem pregătiţi atât pentru soluţia normală, respectiv negocierea, cât şi pentru ceea extraordinară, ce vizează exprimarea nemulţumirilor prin proteste, în situaţia refuzului la dialog al celor două instituţii", arată sursa citată.

Renegocieri pe marginea contractului colectiv de muncă

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri seară, că a reluat negocierile cu sindicatele din domeniu pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate, după ce acestea au fost suspendate în anul 2016. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a întâlnit, miercuri seară, cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din domeniu şi a desemnat o comisie care negociază cu organizaţiile sindicale, se arăta într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii.

"Principalii beneficiari ai acestui contract sunt angajaţii din sistemul sanitar şi de aceea am convingerea că vom găsi o cale prin care să putem agrea conţinutul documentului. Vreau să semnăm acest contract în maxim 60 de zile", a declarat Pintea.

Contractul colectiv de muncă este documentul care stabileşte drepturile şi obligaţiile, timpul de muncă şi cel de odihnă ce revin salariaţilor din unităţile sanitare. Potrivit sursei citate, contractul colectiv de muncă este un instrument important pentru asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie socială a salariaţilor. Contract colectiv de muncă la nivel naţional asigură garanţii pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare