Federaţia „Ambulanţa”: Aproape 30% din numărul de ambulanţe au normă de casare sau de declasificare; deficitul de personal este major

0
Publicat:
Ultima actualizare:
30% din ambulante au normă de casare sau declasificare

Aproape 30% din ambulanţe au normă de casare sau de declasificare, astfel că nu pot fi folosite în asistenţa medicală de urgenţă, a declarat Gheorghe Chiş, peşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale ”Ambulanţa”, care a precizat că deficitul de personal este de 40 la sută, însă cu toate acestea, într-un an, echipajele intervin la aproape trei milioane de cazuri.

Potrivit lui Chiş, în serviciile de Ambulanţă din România lucrează 10.362 de persoane, dintre care 596 de medici. Dintre aceştia, 507 medici au atestat de mediciă de urgenţă, 89 sunt medici de medicină generală, iar 95 sunt medici rezidenţi cu post în serviciile de ambulanţă.

De asemenea, sunt angajaţi 3.617 asistenţi medicali , 4.325 de ambulanţieri în anul 2016, în scădere faţă de 2015, când erau 4.525, 518 operatori registratori de urgenţă şi 1.211 de angajaţi personal administrativ.

„Deficitul de personal, conform actelor normative în vigoare, este de 40 la sută. Zilnic avem în teren 750 de echipaje”, a mai spus Chiş.

El a precizat că 30 la sută din autosanitarele au normă de casare.

„Parcul de ambulanţe conţine 2.090 ambulanţe, între care cu vechime între 3 şi 5 ani sunt 16%, între 5-7 ani – 10%, între 7-10 ani – 65%, peste 10 ani – 9%. Activitatea se desfăşoară cu un procent de 50% din numărul optim de ambulanţe necesar. Un procent de 30% din numărul de ambulanţe au normă de casare sau de declasificare, ambulanţe care în conformitate cu legislaţia în vigoare nu pot fi folosite în asistenţa medicală de urgenţă", a mai spus Gheorghe Chiş, precizând că indiferent de greutăţi, vineri, românii sunt invitaţi să participe pe stadionul Arena Naţională la 111 ani de la înfiinţarea primului serviciu de amulanţă.

„Vom avea un marş cu ambulanţele prin oraş, fără afectarea traficului. Apoi echipajele vor acorda asistenţă medicală între 12.30 şi 13.30, în 40 de spaţii din Bucureşti”, a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein