Febra aurului

Putem scoate acum tot aurul de la Roşia Montana sau putem lăsa acest zăcământ copiilor şi nepoţilor noştri.

Creşterea-record a preţului metalului galben pe pieţele internaţionale a mărit exponenţial apetitul pentru zăcământul de la Roşia Montană. Aprobarea proiectului de exploatare al celor de la Roşia Montană Gold Corporation a devenit obiectiv de guvernare pentru ministrul Economiei, Adriean Videanu, în timp ce ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a constituit o comisie pentru a evalua noile planuri ale investitorilor canadieni. Adversarii controversatului proiect denunţă pericolul reprezentat de tehnologia de exploatare cu cianuri şi distrugerea mediului prin excavarea a patru mine de suprafaţă.

Dar dezbaterea legată de protecţia mediului este doar un plan al discuţiei. Esenţial, într-adevăr, dar nu singurul. Este nevoie de o evaluare cât se poate de riguroasă, care să prezinte raportul clar al riscurilor impuse de o asemenea exploatare, pe baza căruia să se poată construi o decizie. Însă al doilea palier care trebuie avut în vedere este al oportunităţii deschiderii unui asemenea proiect. Avem cu adevărat nevoie să aprobăm exploatarea aurului de la Roşia Montană? Asta e prima întrebare la care trebuie să răspundem, apoi cea legată de mediu, locuri de muncă şi redevenţa care ar urma să vină la stat.

Roşia Montană este considerat cel mai mare zăcământ aurifer din Europa. Deşi este exploatat de mii de ani, tot au mai rămas de scos cam 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, după estimările specialiştilor. Compania îşi propune să extragă toată această cantitate. În schimb, ne-am alege cu 4 miliarde de dolari, beneficii şi investiţii în cei 20 de ani de activitate a minei. Decizia este de oportunitate, iar responsabilitatea, pur politică. Putem scoate acum tot aurul de la Roşia Montană sau putem lăsa acest zăcământ copiilor şi nepoţilor noştri. Să ne gândim că preţul lemnului ar creşte astronomic şi am decide să tăiem dintr-odată toate pădurile din România.

Sau că am decide să exploatăm în câţiva ani tot gazul natural, tot petrolul atât cât mai există sau orice altă resursă neregenerabilă. Să zicem că recunoştinţa generaţiilor viitoare, pentru că le-am mai lăsat ceva în afară de gunoaie în ţara asta nu mai încălzeşte pe nimeni pe lumea cealaltă. Banul e ban şi valorează ceva acum, pe pământ.

Dacă tot e vorba despre bani, guvernul aşteaptă săptămâna viitoare delegaţiile de la FMI şi de la Uniunea Europeană pentru deblocarea noilor tranşe de împrumut. E vorba de 2,3 miliarde de euro de la FMI şi de un miliard de la Comisia Europeană. În total, o sumă mai mare decât cele 4 miliarde de dolari din tot aurul de la Roşia Montană. Pentru Guvernul României, 4 miliarde de euro sau de dolari nu ajung nici pe-o măsea. Să ne amintim că împrumutul de criză este de 20 de miliarde de euro pentru doi ani. De ce ne apucă febra aurului când auzim de 4 miliarde de dolari?