Video Fața tristă a României. Peste 7.000 de copii își caută o familie. Natalia-Elena Intotero: „adopţia nu este un proces uşor” VIDEO

0
Publicat:

Duminică, 2 iunie, este marcată Ziua Naţională pentru Adopţie, iar prilejiul nu a fost ratat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) care a prezentat o situație dramatică.

Mii de copii așteaptă să își găsească o familie. FOTO Arhivă

Potrivit Ministerului Familiei, 7.057 de copii români sunt adoptabili în 2023, iar datele lor se află în evidenţele Registrului Naţional pentru Adopţii. Dintre aceștia, aproape 60% au peste 7 ani, iar aproximativ 27% au între 14 şi 17 ani. Cifra este mult prea mare pentru capacitatea anuală de adopție a României. Anul trecut, doar 1.377 de copii au adoptaţi, potrivit news.ro.

La nivelul anului 2023, doar 3.119 familii s-au atestat pentru adopţia naţională şi alte 63 de familii pentru adopţia internaţională.

Dintre cei 7.057 copiii declaraţi adoptabili la nivelul anului 2023, 5.522 se aflau în plasament la asistenţi maternali, 244 la alte familii, persoane, rude sau tutore şi alţi 1.251 în servicii de tip rezidenţial.

Cei mai mulţi dintre copiii adoptabili au între 7-13 ani, adică 4.117, iar între 14-17 ani sunt 1.929 de copii. În categoria de vârstă 3-6 ani se încadrează 795 de copii, iar în cea de 0-2 ani 216 copii. Cei mai mulţi dintre ei sunt băieţi, adică 4.086 de copii şi 2.971 sunt fete.

Numărul total al copiilor adoptaţi a fost, anul trecut, de 1.377, conform datelor extrase din Registrul Naţional pentru Adopţii.

De Ziua Naţională pentru Adopţie gândul meu se îndreaptă către toate familiile din România care au ales această altă cale minunată de a deveni părinţi şi către copiii care de-a lungul timpului şi-au îndeplinit marele vis de a avea părinţi...Ştiu că adopţia nu este un proces uşor, nici din punct de vedere birocratic, nici psihologic, tocmai de aceea împreună cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, secretarul de stat Rareş-Petru Achiriloaie, facem constant eforturi pentru a le uşura părinţilor adoptatori acest drum. Deja procesul birocratic a fost simplificat în ultimii ani şi vă asigur că vom continua pe acest drum...Prin decizia de a adopta aţi schimbat destinele unor suflete nevinovate, a căror unic vis era să aibă cui spune "mamă" şi "tată”, afirmă ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero.

Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA)

De la începutul acestui an, ANPDCA a operaţionalizat Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA), care integrează şi fluidizează toate procesele de lucru şi serviciile oferite în domeniile prevenirii, protecţiei speciale şi adopţiei.

Prin SINA se pot depune documente online, iar Profilul Public al Copilului Adoptabil poate fi consultat, în platforma online, la sediul DGASPC-urilor.

În acest sistem părinţii sau familiile adoptatoare, pot vedea poze, descrieri ale copiilor adoptabili şi pot decide în consecinţă.

Totodată, la nivelul ANPDCA se derulează campania Adopţia schimbă destine care promovează interviuri cu specialişti în domeniul adopţiei, psihologi, dar şi poveşti ale familiilor adoptatoare. Campania poate fi vizionată aici.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate