Fals în acte pentru a justifica o operaţie de cezariană la echipa cu medic fals de la Spitalul Ilfov. Ce afecţiune au susţinut medicii că avea o pacientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ginecologul fals de la Spitalul Ilfov

Una din pacientele medicului Roxana Dragu, sub îndrumarea căreia a lucrat ginecoloaga falsă Raluca Bîrsan, susţine că medicii care au tratat-o i-au inventat o afecţiune de care nu suferă, pentru a justifica operaţia de cezariană.

Andreea Preda, fostă pacientă a medicului Roxana Dragu, a născut la Spitalul Judeţean Ilfov în 2012. Ea a declarat pentru cotidianul Libertatea că a născut prin cezariană, fiindcă ginecologul Roxana Dragu i-a spus că fătul are cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului. Potrivit sursei citate însă, în biletul de externare al Andreei Preda apare specificat că operaţia a avut loc fiindcă avea miopie, lucru negat de aceasta.

„După ce a scos copilul, doamna doctor a plecat şi m-a lăsat singură cu Raluca. Şi Raluca m-a cusut în continuare. Acum îmi aduc aminte şi atunci am fost puţin speriată că asistenta-şefă care a asistat la operaţie chiar i-a spus să se mişte un pic mai repede să nu păţim ca în cazul celălalt în care a trecut anestezia şi ea nu a terminat de cusut. Vă daţi seama ce era atunci în sufletul meu, că simţeam că leşin, m-a speriat. Eu sunt un caz fericit, că operaţia mea arată OK, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm pe mâinile unora ca ei şi să o acoperim pe Raluca că nu participă şi că nu a făcut”, a declarat Andreea Preda.

Aceasta a precizat că Raluca Bîrsan a fost prezentată ca fiind rezidentă în cadrul spitalului.

„Când a intrat pentru prima dată în cabinetul în care s-a făcut ecografia, dr. Dragu a prezentat-o ca fiind rezidenta dânsei. Şi înc-o chestie m-a deranjat: dr. Dragu mi-a spus că trebuie să nasc prin cezariană, pentru că copilul are cordonul ombilical înfăşurat de două ori în jurul gâtului, iar când zilele trecute am căutat în actele mele, pe biletul de ieşire din spital scrie că am făcut cezariană fiindcă aş avea miopie. Dar eu n-am avut niciodată miopie, este o minciună. Eu aş fi vrut să nasc natural”, a declarat fosta pacientă pentru Libertatea.

Libertatea a relatat marţi despre acest nou caz de fals medic, cel al  Ralucăi Daniela Bîrsan, care, cu o diplomă grosolan falsificată şi pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără niciun aviz de la Colegiul Medicilor, dar protejată de conducerea spitalului, a lucrat un deceniu cu pacienţii. Bolnavii şi ceilalţi medici o ştiau drept rezidentă.

De fapt, femeia, în vârstă de 30 de ani, s-a retras în clasa a IX-a de la Şcoala de Arte şi Meserii unde fusese admisă cu media 1,68, conform verificărilor făcute de Ministerul Educaţiei.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că atât documentul de rezidenţiat prezentat de Raluca Daniela Bârsan, cât şi diploma de licenţă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie a acesteia sunt false. De asemenea, Pintea a afirmat că şi contractul de voluntariat a fost întocmit în mod ilegal. Ea a spus că reprezentanţii instituţiei vor face o plângere penală pentru fals în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!