Faliment iminent al firmelor de pe POSDRU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
POSDRU îi ajută pe cei cu dizabilităţi să-şi găsească un job

Organizaţiile nonguvernamentale şi firmele care gestionează programe pe bani europeni au concediat oameni şi şi-au vândut proprietăţile.

Aproape 150 de asociaţii nonguvernamentale, firme şi instituţii care derulează proiecte europene în cadrul Programului Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) au cerut ieri Guvernului Victor Ponta să nu se mai victimizeze şi să nu mai arunce vina pe fosta guvernare, ci să găsească urgent soluţii de finanţare. „Să arate că pot depăşi obstacolele, dacă nu, să ne solicite ajutorul, că ştim inclusiv să construim argumente pentru Comisia Europeană", a spus Corina Dragomirescu, de la Academia de Advocacy, Timişoara.

Reamintim că fondurile europene aferente POSDRU au fost suspendate la începutul lui iulie, după ce Comisia Europeană a cerut autorităţilor rezolvarea problemelor de management şi de verificare a proiectelor. Termenul-limită pentru repararea erorilor de sistem este 6 octombrie, iar până atunci Guvernul a promis că va rambursa cheltuielile de pe proiecte din bani de la bugetul de stat, urmând ca apoi să deconteze la Bruxelles aceste facturi.

Dacă datoriile statului către ONG-uri nu vor fi plătite până la 30 septembrie,  majoritatea beneficiarilor vor da faliment. Aproape că nu există beneficiar fără probleme financiare mari, arată sondajul realizat în rândul celor 150 de asociaţii şi firme, iar 94% din ei au făcut împrumuturi pentru a continua proiectul. Au susţinut cheltuielile din banii proprii (contractul semnat cu Autoritatea de management  le impunea resurse pentru trei luni de activitate), apoi au luat credite de la bănci.

Ateliere închise, echipamente sechestrate

Restanţele s-au adunat şi la aceste împrumuturi, astfel încât s-a trecut la concedierea unor angajaţi, apoi la vânzarea clădirilor şi terenurilor. Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor a concediat 80 de angajaţi, a vândut trei clădiri şi a închis o fabrică de termopane unde lucrau persoane cu dizabilităţi. Are de primit de la stat aproximativ 10 milioane de lei, iar cea mai veche cerere de rambursare neonorată aşteaptă de 580 de zile.

Asociaţia „Salavaţi Copiii" derulează două proiecte strategice pe POSDRU, prin care urmează să fie ajutaţi peste 5.000 de copii romi sau din familii cu probleme. Are de primit de la stat 500.000 de euro, ultimii bani i-au fost decontaţi în iunie 2011. În ianuarie n-au mai avut bani pentru derularea proiectelor, iar foştii angajaţi au acceptat să lucreze câteva luni ca voluntari. În momentul de faţă s-au blocat toate demersurile pentru aducerea la şcoală a 2.500 de copii care nici măcar nu au acte.

Eurotraining Solution oferă stagii de practică pentru elevii din 10 colegii. Din cauza restanţelor la chirie le-au fost închise atelierele unde se făceau stagiile şi, apoi, le-au fost sechestrate echipamentele. „Pe fiecare cerere de rambursare am aşteptat cam 178 de zile. Faci credite ca să rezişti, dar trebuie să returnezi ratele.

De la un moment dat, băncile au refuzat să mai împrumute beneficiarii POSDRU", povesteşte Marie Jeanne Iordache. Cei 150 de beneficiari care au semnat apelul au de primit de la stat aproape 80 de milioane de lei (aproape 20 de milioane de euro). În total, restanţele Guvernului la proiectele derulate prin POSDRU se ridică la 200 de milioane de euro, susţine Dan Barna, consultant la fonduristructurale.ro

Riscuri

Unii dintre beneficiari s-au gândit să dea în judecată statul român pentru că nu-şi respectă obligaţiile contractuale. Succesul acţiunii în instanţă este garantat, dar asta ar costa mult mai mult statul, deoarece despăgubirile dictate în instanţă nu pot fi plătite cu fonduri europene. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani