Experţii avertizează că masca devine ineficientă pe timp de ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experţi OMS avertizeaza despre riscurile purtarii mastii pe timp de ploaie FOTO: Pixabay

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi oamenii de ştiinţă avertizează că măştile faciale pot deveni mai puţin eficiente atunci când sunt purtate pe timp de ploaie.

Department of Health and Social Care avertizează că masca de protecţie trebuie schimbată, dacă devine umedă sau dacă a fost atinsă. Şi în mod similar, OMS avertizează că „măştile de protecţie, din ţesătură, ar trebui să fie formate din cel puţin trei straturi de material diferit pentru a fi eficiente, dar cu toate acestea,  umezeala poate compromite această protecţie”, potrivit The Independent.

În contextul în care în România meteorologii avertizează că vremea începe să se înrăutăţească, ploaia ar putea crea un „pericol” prin purtarea măştii de protecţe în spaţii deschise, în aceste condiţii.

Pe stradă sau în alte spaţii neacoperite, purtarea măştii, pe lângă faptul că este îngreunată de umezirea ei, devine un „pericol” şi pentru că microbii aflaţi pe partea externă a măştii se dezvoltă mai repede şi cresc ineficienţa ei. 

Este dovedit că măştile încetinesc răspândirea SARS-CoV-2,  iar pe lângă regulile de purtare corectă a unei măşti, Centrul Naţional de Combatere şi Control al Bolilor avertizează că eficienţa unei măşti depinde şi de calitatea acesteia.

Măştile de uz medical sunt de două tipuri: chirurgicale şi „semi-măşti cu filtre de protecţie respiratorie de unică folosinţă”

Măştile chirurgicale de unică folosinţă, „deşi protejează cel mai puţin, sunt cele mai accesibile datorită preţului de cost scăzut”, Acestea sunt „dispozitive medicale de clasa I şi previn transmiterea infecţiilor prin picături de salivă, secreţii respiratorii de la bolnav la persoanele sănătoase”.

Toate tipurile de măşti sunt în esenţă vulnerabile pe vreme umedă

Karol Sikora, fost oficial al programului OMS pentru cancer, a declarat pentru The Times: „Umiditatea face măştile poroase şi din această cauză toate tipurile de măşti sunt în esenţă vulnerabile pe vreme umedă.”

Iar profesorul Tim Spector, care conduce aplicaţia Covid-19 Symptom Study, a avertizează că publicul nu este conştient de riscurile pe care le implică o mască de faţă umedă, spunând că ar fi „util dacă publicul ar primi sfaturi clare”, conform The Argus

În România, masca de protecţie devine obligatorie în spaţii deschise în tot mai multe judeţe:

Începând din data de 10 octombrie s-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au peste vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise din judeţul Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a decis de asemenea obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în spaţiile deschise de pe domeniul public din localitatea Şeuşa, comuna Ciugud, unde rata de infectare este de 17/1.000.

Autorităţile din judeţul Giurgiu au votat , de asemenea, măsuri restrictive al căror rol este acela de prevenire a răspândirii COVID-19, printre acestea numărându-se obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, fiind exceptaţi copiii mici şi persoanele care fac efort fizic intens.

      

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul