“Europa este invadată de cocaină. În Italia consum record”- Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidienele de astăzi din Italia scriu în continuare despre victoria lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din Satele Unite ale Americii. Se analizează, de asemenea, efectele acestei victorii pe plan economic şi politic, la nivel mondial.

Noaptea lungă a revoluţiei care a schimbat faţa Statelor Unite ale Americii”, titrează pe prima pagină cotidianul “La Repubblica”. Într-o noapte, istoria Statelor Unite a suferit o schimbare decisivă. O singură noapte a şters cu buretele cei 40 de ani care au trecut de la persecuţiile negrilor din ghetoruri, până la alegerea unui preşedinte care este fiul unui kenyan. Un grup de americani s-a adunat noaptea trecută, în faţa Casei Albe pentru a-i cânta lui George Bush o serenadă de adio intitulată “Bye bye George”.

Europa este invadată de cocaină. În Italia consum record”, scrie tot cotidianul “La Repubblica”. Italienii consumă din ce în ce mai multe droguri, în special tinerii. Substanţele stupefiante sunt comercializate mai nou prin intermediul site-urilor internet. La nivel european, drogul cel mai căutat şi mai răspândit este cannabisul, urmat de cocaină. Un număr de 71 de milioane de adulţi  europeni au fumat, măcar o dată în viaţă , o ţigară cu cannabis. Acestea sunt datelefurnizate de un Studiu al Observatorului european asupra drogurilor.

Bursa din Tokyo în scădere de -6,53%”, anunţă cotidianul “Corriere della Sera”. După ce ieri, pieţele asiatice au salutat victoria lui Obama, înregistrând o creştere semnificativă, astăzi ele deschid ziua cu un indice negativ de -6,53%. O scădere a fost înregistrată astăzi şi de majoritatea  burselor europene.

A murit scriitorul Michael Crichton”, anunţă cotidianul “Il Messagero”. Scriitorul american  Michael  Crichton, autorul unor best-seller-uri precum “Jurassic Park” sau “Congo”, a încetat ieri din viaţă la reşedinţa sa din  Los Angeles. El avea 66 de ani şi era bolnav de mai multă vreme de cancer. Cărţile lui Michael Crichton au avut un real succes în întreaga lume, fiind ecranizate şi înregistrând vânzari record.

Partidul Democrat italian sărbătoreşte victoria lui Obama ca şi cum ar fi câştigat chiar el alegerile”, relatează cotidianul “Il Tempo”. Partidul Democrat (PD) se bucură cu adevărat de victoria lui Obama în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii. Walter Veltroni, liderul PD, a afirmat ieri că familia democraţilor este una mare, şi că atunci când unul dintre membrii acestei familii câştigă, câştigă cu toţii. El a adăugat, de asemenea,  că victoria lui Obama creează un context favorabil pentru democraţii din Peninsulă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare