Esenţialul săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cifre

800 de milioane de euro ar câştiga statul dacă ar reduce cu 25% salariile angajaţilor din companiile şi regiile sale, care în multe cazuri sunt cel puţin duble faţă de salariul mediu pe economie, informează „Ziarul financiar".

„Coloana infinitului",apreciată de francezi

Sculptura „Coloana infinitului", de Constantin Brâncuşi, a fost inclusă printre cele mai importante opere ale secolului al XX-lea, alături de lucrări semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse şi Andy Warhol, potrivit rezultatelor unui sondaj online realizat de cotidianul francez „Le Figaro". Lucrarea „Domnişoarele din Avignon", realizată de Pablo Picasso, s-a clasat pe primul loc, fiind votată de 37,32% din respondenţi.

Un militar român a fost ucis în Afganistan

Un militar român şi-a pierdut viaţa miercuri, în Afganistan. Sergentul-major Sandu Valerică Leu, în vârstă de 31 de ani, era din Braşov, căsătorit şi avea un băiat. Militarul făcea parte dintr-o subunitate de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operaţiunii, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit. Cu toate eforturile depuse de medici, sergentul-major nu a mai putut fi salvat.

Reportofon

" Nu am negociat cu FMI despre reducerile de salarii în companiile de stat, însă eu cred că ar trebui cu toţii să fim solidari şi să facem un efort."
Adriean Videnu,
MINISTRUL ECONOMIEI

La noi

Efectul minus 15%: pensionarii s-au luptat cu jandarmii

LEGE. Senatorii au adoptat miercuri un amendament important la Legea ANI. Astfel, persoanele care candidează la funcţii de demnitar, de la preşedintele statului până la consilier local, nu mai sunt obligate să-şi depună declaraţiile de avere şi interese în calitatea de candidaţi, ci doar după câştigarea mandatului.

PROTESTE. Mii de pensionari nemulţumiţi de decizia de scădere a pensiilor cu 15% au pichetat miercuri Palatul Cotroceni, dar şi mai multe prefecturi din ţară (foto mare, dreapta). La Bucureşti, aproximativ 1.000 de protestatari au rupt cordonul forţelor de ordine şi s-au îmbrâncit cu jandarmii. La Galaţi, aproximativ 200 de pensionari s-au încăierat cu forţele de ordine, iar la Iaşi peste 250 de pensionari au provocat incidente în faţa Prefecturii. Tot miercuri, profesorii au anunţat că nu vor mai trece notele în catalog şi nu mai participă la evaluările naţionale, urmând să intre în grevă la 31 mai.

MAJORARE. Contribuţia la Fondul de asigurări de sănătate ar putea fi majorată de la 10,7% la 14%, ceea ce ar creşte cu 20% valoarea fondului. În acest sens, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii pregătesc un proiect de act normativ, a declarat miercuri Adina Geană, directoarea CNAS, citată de Mediafax. Aceasta a mai spus că, din cei 21 de milioane de locuitori, 11,6 sunt scutiţi de la plata contribuţiei la Fondul de asigurări de sănătate, şi doar 4.100 plătesc.

În lume

Preţul dezastrului din Golful Mexic: 350 de milioane de dolari

BANI. Premierul italian Silvio Berlusconi va trebui să-i plătească lunar 300.000 de euro soţiei sale Veronica Lario cu care e în proces de divorţ, relatează cotidianul "La Repubblica", citat de Mediafax. Veronica Lario, care a trăit timp de 30 de ani alături de Berlusconi, a solicitat în mai 2009 separarea de premierul italian, acuzat atunci că a avut relaţii cu o tânără în vârstă de 18 ani.

POLUARE. Compania British Petroleum a anunţat luni că deversarea petrolieră din Golful Mexic (foto mare, dreapta) a costat până acum grupul 350 de milioane de dolari. Prognozele analiştilor privind costurile dezastrului variază de la câteva sute de milioane de dolari la 12,5 miliarde. Puţul avariat varsă cel puţin 5.000 de barili de petrol pe zi în ocean, iar petele de ţiţei nu au atins încă ţărmul.

TEAMĂ. Trei sferturi dintre britanici ar dori să emigreze, destinaţia preferată fiind Australia, relevă un studiu realizat de institutul Currency UK pe un eşantion de 1.029 de subiecţi. Un sfert dintre britanicii chestionaţi denunţă lipsa perspectivelor de găsire a unui loc de muncă, iar 9% doresc să-şi schimbe stilul de viaţă. Potrivit rezultatelor, britanicii se tem din cauza riscului unui parlament blocat după alegerile parlamentare şi cred că impozitele şi inflaţia vor creşte. Premierul britanic Gordon Brown a părăsit marţi Palatul Buckingham­ după ce i-a prezentat demisia sa reginei, permiţând liderului conservator David Cameron să-l înlocuiască.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie