Epidemia de coronavirus: 1.000 de persoane sunt izolate la domiciliu în România, alte 17 în carantină. Măsurile luate de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Vela, ministrul de Interne îi asigură pe cetăţeni că autorităţile sunt pregătite să gestioneze eventualele cazuri de coronavirus în România. FOTO gov.ro

17 persoane sunt în carantină în România, după ce s-au aflat în zone unde sunt numeroase cazuri de infectare cu coronavirus, iar alţi aproximativ o mie de oameni sunt izolaţi la domiciliu, au anunţat, luni seară, autorităţile. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că, în Neamţ, două persoane venite din China nu au respectat măsurile privind izolarea la domiciliu şi riscă amendă sau închisoare.

La nivel naţional sunt peste 4.000 de locuri de carantină, în 125 de locaţii. Până în prezent, în România nu s-a confirmat niciun caz de infecţie cu coronavirus, luni seară nemaifiind în lucru alte teste.

Autorităţile, pregătite pentru o eventuală epidemie

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, că sunt 4.172 locuri de carantină la nivel naţional, în 125 de locaţii aflate în 121 de localităţi din 40 de judeţe. De asemenea, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că sunt disponibile în jur de 2.500 de paturi în toate secţiile şi spitalele de boli infecţioase, din care 95 sunt pentru terapie intensivă.

Cei care nu respectă instrucţiunile de izolare la domiciiu riscă amenzi sau chiar închisoare

Vela a mai prezentat un caz din judeţul Neamţ, unde două persoane venite din China nu au respectat indicaţiile de izolare la domiciliu.

„Doi vânzători în magazin, din judeţul Neamt, veniţi din China, nu au respectat indicaţiile de izolare la domiciliu. Nu au fost pozitivi la verificare şi trebuiau să stea 14 zile în izolare la domiciliu. Sunt poze puse la dispozitia IPJ şi DSP cu ei. Fapta lor va fi documentată de IPJ şi vom afla mâine soluţia luată. Procurorul va decide pedeapsa”, a declarat Marcel Vela, care a adăugat că cei doi riscă fie o amendă, fie închisoare.

Carantină doar pentru cei care vin din zonele cu risc ridicat de expunere, în rest izolare la domiciliu

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a prezentat şi situaţia românilor aflaţi în carantină, spunând că au fost doi cetăţeni veniţi din China, din Wuhan, care au plecat, iar acum sunt cele şase persoane aduse din Japonia de pe vasul de croazieră Diamond Princess. În Dolj, mai sunt în carantină alte 8 persoane venite din Italia (Lodi), iar în Galaţi alte 3 persoane, de asemenea, venite din Italia.

Ministrul Sănătăţii a spus că alte aproximativ 1.000 de persoane sunt izolate la domiciliu.

Niciun caz confirmat în România. Nu avem testări în curs, toate au fost finalizate cu rezultat negativ

De asemenea, directorul Institutului „Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, a declarat că nu este niciun caz de infectare confirmat în România şi că nu mai sunt în lucru teste la acest moment, cele efectuate fiind negative.

Măsurile luate în România pentru a preveni infectarea cu coronavirus: Va fi instituită o linie telefonică pentru informaţii şi carantină ori izolare la domiciliu pentru persoanele care sosesc din zonele afectate

Autorităţile din România au luat noi măsuri pentru persoanele care provin din zonele afectate şi pentru cei care au simptome de infecţie cu coronavirus, printre acestea, înfiinţarea unei linii telefonice pentru cei care solicită informaţii. Persoanele care vin din cele 11 comune din Italia aflate în carantină vor fi puse în carantină, cele care vin din alte zone afectate urmând să fie izolate la domiciliu. 

„Am decis şi am votat cu unanimitate de voturi câteva articole importante:

1. Instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din Italia, din cele 11 comune, şi totodată autoizolarea la domiciliu pentru persoanele din zonele declarate cu risc din Italia. 

2. Ministerul Sănătăţii completează lista cu zonele şi localităţile care au grad de risc, actualizată fiind în funcţie de situaţia la zi din Italia sau alte ţări

3. Se va emite o HG pentru alocarea resurselor financiare din fondurl de rezervă pentru instituirea măsurilor de carantină, salarii şi informare

4. Se vor desemna experţi care să facă parte dintr-un grup de lucru al unor posibile scenarii în funcţie de evoluţie

5. Se va institui o linie telefonică apelanţilor care solicită informaţii

6. Se va înfiinţa un grup de informare strategică cu reprezentanţi din toate instituţiile implicate astfel încât cetăţenii să fie informaţi din surse oficiale”, a declarat Marcel Vela.

Stocul epidemiologic a fost completat în ianuarie, dar rezervele vor fi suplimentate

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache a mai precizat că a găsit stocul epidemiologic gol.

„Stocul epidemic l-am găsit gol, de aceea am lucrat împreună la completarea stocurilor. Colegii de la Ministerul de Finanţe ne-au asigurat că se lucrează pentru recompletarea stocurilor. Am decis să umplem stocurile din luna ianuarie. Avem stocuri la nivelul spitalelor de aproximativ o lună, o lună şi jumătate. Am decis suplimentarea stocului de rezervă”, a declarat Costache.

În aeroporturile din ţară vor fi instalate termo-scannere

Autorităţile au mai luat măsura creării de culoare speciale de debarcare în incinta aeroporturilor, locuri speciale pentru debarcare unde se completează formularele şi persoanele intră în contact cu cei de la DSP. 

„De azi, am decis diseminarea de informaţii privind măsurile de igienă în porturi, aeroporturi, gări şi poşte. Am decis ca spitalele din subordinea ministerului Transporturilor să răspundă solicitărilor DSP. Am recomandat operatorilor de transport să asigure măşti de protecţie pentru clienţi. Luăm măsuri speciale şi pentru angajaţii de la Poştă, cei care manipulează colete”, a declarat şi Lucian Bode, ministrul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort