Elita medicilor certaţi cu legea. Acuzaţii grave: corupţie, conflict de interese, mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, renumitul chirurg Şerban Brădişteanu şi şeful ministerului sunt printre cei mai importanţi oameni din domeniul medical care au probleme serioase cu legea.

Lumea medicală strigă la unison că personalul medical are salarii de mizerie, însă există şi cadre medicale care fac excepţie.

Unii fac exces de zel şi sunt prinşi de autorităţi că-şi însuşesc sume imense încălcând legea.

Vasile Cepoi: conflict de interese, corupţie şi infracţiuni cu fonduri europene

Cel mai recent caz care a făcut vâlvă este reprezentat de ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi. Acesta este suspectat de Agenţia Naţională de Integritate de posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie în timp ce deţinea funcţia de director la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.

Concret, Vasile Cepoi a semnat personal, la 6 august 2009, un acord de parteneriat prin care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi devenea parteneră cu Fundaţia „Amfiteatru" în proiectul european „Calitate şi performanţă în sistemul sănătăţii publice din România". Deşi acesta susţine că nu a avut putere de decizie în acest proiect, fără semnătura sa nu se putea face parteneriatul, iar fără parteneriat, Fundaţia nu putea accesa banii europeni.

Pentru că, aşa cum precizează condiţiile specifice, organizaţia nu putea derula proiecte pe această secţiune din program fără să colaboreze cu o instituţie a Ministerului Sănătăţii.

Ministrul a declarat pentru „Adevărul" că a colaborat cu Fundaţia Amfiteatru încă din 2000, însă n-a făcut altceva decât să participe la conferinţe şi a scris diverse articole: „Am început să lucrez cu Fundaţia Amfiteatru încă din 2000. Am participat la conferinţe, am scris articole, am coordonat o revistă a lor", explică ministrul.

Însă, pentru aceste colaborări, Vasile Cepoi a fost plătit, iar declaraţia de avere arată că în anul 2009, când s-a semnat acordul, el a primit de la Amfiteatru 5.580 de lei.

Făniţa, plătită cu 74 de lei pe oră

Un alt personaj din acest proiect este soţia ministrului, Făniţa Cepoi. Aceasta este profesoară de română la un liceu cu profil sportiv, dar a ajuns să lucreze într-un proiect în domeniul sănătăţii pe un salariu foarte mare.

Făniţa Cepoi primeşte, până în 2013, câte 2.940 de lei, lunar, ca să muncească timp de două ore pe zi, în cadrul proiectului. Asta înseamnă 74 de lei pentru fiecare oră de lucru.

Vasile Astărăstoae: conflict de interese şi abuz în serviciu

Şi actualul preşedinte al Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a fost luat la bani mărunţi de Agenţi Naţională de Integritate pentru conflict de interese şi abuz în serviciu.

Acuzaţiile se referă la faptul că Astărăstoae ar fi semnat 10 contracte de muncă şi de prestări servicii între IML, UMF Iaşi (instituţii pe care le conduce) şi fiica sa, Daniela Astărăstoae, în mai multe proeicte finanţate de Uniunea Europeană.

Şerban Brădişteanu: mită şi favorizareainfractorului

Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă „Floreasca" este şi el certat cu legea. În anul 2007, a fost acuzat de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Mai exact, în perioada 2000-2004, medicul a fost acuzat pentru achiziţionarea de aparatură medicală în penitenciare.

El a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi luare de mită în formă continuată.

Procurorii susţin că Brădişteanu a primit mită patru milioane de euro în schimbul achiziţionării de aparatură medicală supraevaluată.

Şi mai „popular" l-a făcut cazul lui Adrian Năstase, după ce politicianul a încercat să se sinucidă şi a eşuat, în luna iunie a acestui an.

Medicul Şerban Brădişteanu, precum şi cei trei poliţişti judiciari care ar fi trebuit să execute mandatul lui Adrian Năstase au fost puşi sub urmărire penală, de procurorii DNA, sub acuzaţia de favorizarea infractorului. Cei patru ar fi îngreunat executarea pedepsei de către Adrian Năstase.

Medicului îi „ţine companie" şi prof. dr. Ioan Lascar, şeful clinicii de chirurgie plastică a Spitalului „Floreasca". El face parte din echipa de medici în grija cărora se afla Adrian Năstase.

Medicul ginecolog Mircea Conea: prins în flagrant cu mită

Plăţile informale pentru medici nu mai sunt un secret pentru nimeni, cu excepţia autorităţilor care foarte rar îi prind şi pedepsesc pe medicii corupţi.

Cel mai recent caz face referire la medicul ginecolog Mircea Conea de la Maternitatea Bucur din Capitală, care a fost prins în flagrant când primea o sumă de bani pentru un pacient, în luna august a acestui an.

O femeie gravidă care intenţiona să facă o cezariană a sunat la Linia Anticorupţie, unde a anunţat că doctorul i-a cerut o mită de 700 de lei, iar anchetatorii au organizat flagrantul în care l-au prins pe medic.

Aceştia au aflat că medicul refuzase un „cadou" de 300 de lei de la soţul femeii însărcinate, pe motiv că este prea puţin.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi