Elevii constănţeni au adunat gunoaiele şi în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două remorci cu deşeuri, însumând 20 de metri cubi de gunoaie, au fost adunate cu ajutorul elevilor constănţeni ai Colegiului Tehnic "Nicolae Titulescu". Acţiunea de ecologizare s-a

Două remorci cu deşeuri, însumând 20 de metri cubi de gunoaie, au fost adunate cu ajutorul elevilor constănţeni ai Colegiului Tehnic "Nicolae Titulescu".

Acţiunea de ecologizare s-a derulat în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Au fost implicaţi aproximativ 60 de participanţi, între care şi câţiva angajaţi ai Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral şi reprezentanţi mass-media. S-au adunat toate deşeurile din zona Edighiol-Periboina, Grindul Chituc.

Participanţii s-au împărţit în trei echipe şi au adunat peturile din plastic şi alte deşeuri abandonate la voia întâmplării de turişti sau localnici.

Scopul acestei activităţi a fost acela de a proteja mediul înconjurător, dându-se un exemplu adulţilor necivilizaţi.

Acţiunea se înscrie în campania de informare privind Directiva-Cadru a Apei, a Uniunii Europene, demarată de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi este inclusă în programul naţional "Să păstrăm apele curate" al Administraţiei Naţionale Apele Române.