Elan predă justiţiei Realitatea Media

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania care operează Realitatea TV a solicitat intrarea în insolvenţă, după ce s-a afundat în datorii de peste 50 de milioane de euro. Managerul Sebastian Ghiţă „s-a predat“ în faţa dificultăţilor prin care trece Realitatea Media, iar patronul Elan Schwartzenberg a ales calea insolvenţei.

Elan Schwartzenberg, proprietarul Realitatea Media, vrea să salveze compania din „haos". Datoriile de zeci de milioane şi conturile blocate de Administraţia Financiară l-au obligat pe omul de afaceri să solicite, în instanţă, intrarea în reorganizare judiciară. Mai precis, să se protejeze împotriva creditorilor. „După patru luni de la achiziţie am ajuns la concluzia că este nevoie să iniţiem o procedură de reorganizare judiciară", a declarat Elan Schwartzenberg într-o conferinţă de presă.

Conturile, blocate de ANAF

Omul de afaceri a explicat că a încercat să reeşaloneze datoriile pe care Realitatea Media le are către ANAF, şi care, potrivit informaţiilor „Adevărul", s-ar ridica la aproximativ şapte milioane de euro. „Nu numai că nu am reuşit să o reeşalonăm cu dânşii, dar funcţionăm de mai multe luni cu conturile total blocate. Mai mult decât atât, managementul nu a reuşit să îşi achite datoriile la stat, mă refer la taxe şi salarii, nici TVA", a mai spus Elan Schwartzenberg.

Patronul companiei media a mai subliniat că unele salarii la Realitatea Media au început să întârzie, însă a decis să păstreze contractul de management cu Asesoft, chiar dacă acesta ar fi fost un motiv de rupere a înţelegerii.

Ghiţă, acţionar la realitatea?

Întrebat ce se va întâmpla cu contractul dintre Realitatea şi Asesoft, Schwartzenberg a fost evaziv: „La această concluzie de reorganizare judiciară am ajuns împreună cu domnul Sebastian Ghiţă, care a ridicat mâinile şi a spus «Eu mă predau, nu mai pot lucra în acest stil». Cât priveşte modul de a continua această activitate, ne priveşte strict pe noi doi. O analizăm". Omul de afaceri a precizat însă că Ghiţă i-a propus o variantă de parteneriat pe care acesta nu o exclude. Nu e de mirare, având în vedere că Schwartzenberg nu prea are alternative. Compania are conturile blocate, spaţiile în care staţia activează sunt în administrarea lui Sebastian Ghiţă, iar aparatura face parte tot din investiţia lui.   

La rândul său, Sebastian Ghiţă a declarat pentru Mediafax: „Sunt convins că vom avea răbdarea şi înţelepciunea să stabilim cel mai bun drum pentru această companie". Schwartzenberg a mai precizat că vrea ca procesul de reorganizare juridică să se încheie în maximum trei ani. „Nu am luat în calcul falimentul. Nu aş dori să îi de­zamăgesc pe cei care lucrează acolo. Realitatea, pentru noi ca popor, este un simbol. Are importanţa lui. Contează să existe, contează să fie independentă şi transparentă", a spus el.

Cine este cel mai mare creditor?

Elan Schwartzenberg a dezvăluit că el este cel mai mare creditor al companiei. Mai precis, firma Bluelink Communicazioni, pe care a achiziţionat-o de la copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu. Conform informaţiilor „Adevărul", aceste creanţe s-ar ridica la 30 de milioane de euro. Cel de-al doilea creditor ar fi Asesoft, care ar avea creanţe estimate la 15 milioane de euro.  

Trustul Realitatea Media şi-a cerut insolvenţa, primul termen stabilit de instanţă pentru analizarea acestei solicitări fiind astăzi, potrivit site-ului Tribunalului Bucureşti, unde dosarul a fost înregistrat pe 2 septembrie.

"La această concluzie de reorganizare judiciară am ajuns împreună cu domnul Sebastian Ghiţă, care a ridicat mâinile şi a spus «Eu mă predau, nu mai pot lucra în acest stil»."
Elan Schwartzenberg
proprietar Realitatea Media

"Sunt convins că vom avea răbdarea şi înţelepciunea să stabilim cel mai bun drum pentru această companie."
Sebastian Ghiţă
manager Realitatea Media

Învăţăturile lui Ţiriac

Elan Schwartzenberg a declarat în cadrul conferinţei de presă că Realitatea Media avea conturile blocate înainte ca el să cumpere compania şi că ar fi putut apela la ajutorul prietenului său, Sorin Blejnar, pentru a rezolva situaţia, dar a ales calea legală, şi a preferat să asculte de sfaturile unui alt prieten: „Domnul Ţiriac m-a învăţat să nu abuzez de relaţiile de prietenie. Puteam să apelez la domnul Sorin Blejnar, care îmi este prieten de familie, de vânătoare, de peste 10 ani de zile, să mă duc la el, să îl trag de guler şi să îi spun în stilul românesc: «Domn' Blejnar, deblochează-mi şi mie conturile, fă ceva». Nu! Am urmat o cale legală. Nu m-am întâlnit niciodată cu domnul Blejnar pe această temă", a mai spus Schwartzenberg.

Realitatea Media, o poveste încâlcită



Sebastian Ghiţă (foto), care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat în octombrie 2010 managementul Realitatea Media, care operează licenţele pentru Realitatea TV şi The Money Channel şi pentru posturile de radio Realitatea FM şi Guerrilla. Compania Asesoft s-a angajat atunci să investească 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat, la momentul respectiv, de Sorin Ovidiu Vîntu.

Sebastian Ghiţă şi Sorin Ovidiu Vîntu au avut mai multe conflicte: au existat confruntări între grupurile de bodyguarzi ai celor doi, şi Vîntu a ajuns chiar să-l ameninţe pe Ghiţă cu moartea. După această experienţă, Vîntu a ajuns în instanţă şi apoi în arest. Mai departe, omul de afaceri Elan Schwartzenberg a cumpărat, în aprilie, 91% din acţiunile la Bluelink Comunicazione, acţionarul majoritar al Realitatea Media, omul de afaceri deţinând în prezent 82% din compania media.

Contractul de management dintre Realitatea şi Asesoft este greu de desfăcut. Printre clauzele de rupere a contractului se numără scăderea ratingului mediu al staţiei, întârzierea plăţii salariilor angajaţilor, nerespectarea obligaţiei asumate de către manager de a pune la dispoziţie suma alocată conform contractului. În plus, conform contractului, profitul realizat de companie la finele fiecăruia dintre următorii cinci ani este împărţit între Asesoft (80%) şi Realitatea Media  (20%).

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry