Duşmanul nostru, Bucureştiul
0Un oraş duşmănos cu locuitorii lui, aşa cum este Bucureştiul, nu poate fi prietenos cu vizitatorii săi. Primăria Capitalei şi Asociaţia Agenţiilor de Turism visează degeaba să facă
Un oraş duşmănos cu locuitorii lui, aşa cum este Bucureştiul, nu poate fi prietenos cu vizitatorii săi. Primăria Capitalei şi Asociaţia Agenţiilor de Turism visează degeaba să facă din Bucureşti o atracţie. Dialogul lor de ieri, despre cum să transforme oraşul într-un magnet turistic, nu putea fi mai mult decât o pierdere de timp.
Stă mărturie conferinţa de presă ce a urmat, în care jurnaliştii s-au trezit mai degrabă aburiţi decât lămuriţi.
Pentru a deturna vizitatorii din drumul lor spre Paris, Barcelona, Praga, Dubrovnik ori Budapesta şi a-i atrage spre malurile Dâmboviţei, Bucureştiul are nevoie, mai întâi de toate, să se împace cu propriii cetăţeni. Apoi, aceştia îşi vor putea aranja viaţa în oraş aşa cum le va plăcea, iar modelul s-ar putea să fie apreciat de străini. Sau nu.
La o privire superficială, Bucureştiul are cam tot ce se poate găsi într-o metropolă europeană: magazine de firmă, centre de afaceri, câteva muzee şi monumente arhitectonice demne de remarcat, malluri, restaurante de toate rangurile, viaţă de noapte. La o privire atentă, vom constata însă că totul lipseşte: spaţii de promenadă şi de socializare, săli de spectacole şi arene sportive la nivelul începutului de mileniu, grija administraţiei pentru ordinea arhitectonică, un număr suficient de hoteluri de rang mediu pentru turismul de masă, indicatoare, locuri de parcare, trasee marcate.
Ce să mai vorbim despre ceea ce s-ar putea numi cultura străzii? La nivelul ei minim, aceasta ar trebui să însemne grija locuitorilor şi a administraţiei pentru curăţenia spaţiilor publice şi integritatea dotărilor, respectul pentru cei din jur, vorba reţinută, adresarea cuviincioasă. Un oraş în care nesimţiţii îşi parchează maşinile cu mulţi cai putere pe trotuare, obligând pietonii să meargă pe partea carosabilă se află încă departe rău de nivelul zero al culturii urbane.
Dacă administraţia publică şi operatorii din turism ar fi discutat mai întâi despre normalizarea vieţii oraşului, atunci poate că Bucureştiul turistic ar fi avut şi el o şansă, cândva. Ceea ce nu înţeleg însă aceşti oameni este că turismul nu înseamnă numai peisaje şi clădiri, ci mai curând experienţa contactului cu alţi oameni şi alte civilizaţii, descoperirea unor moduri de viaţă şi chiar experimentarea lor pentru un scurt timp.
Mergi la Paris nu numai să vezi Tour Eiffel, ci să şi trăieşti un pic precum parizienii. De exemplu, să ieşi dimineaţa să-ţi cumperi croissant de la "Boulangerie", iar apoi să citeşti ziarele la cafeneaua din colţ.
Şi-o fi dorind cineva să trăiască precum bucureştenii? Nici gând! Şi atunci, ce naiba să caute pe aici, dacă nu-l obligă afacerile?