Dr. Virgil Musta: Dacă numărul pacienţilor ATI continuă să crească, medicii vor trebui să aleagă pe cine tratează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Virgil Musta, medic primar de boli infecţioase

Dr. Virgil Musta, medic primar de boli infecţioase, şeful Secţiei de Boli infecţioase de la Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara, a lansat un avertisment în faţa situaţiei alarmante a bolnavilor de COVID-19 aflaţi la Terapie Intensivă.

„Numărul de pacienţi noi oscilează între 1.200 şi 1.400 pe zi. În spital, pacienţii se internează şi se externează în ritm rapid. Însă la nivelul secţiilor ATI acest lucru nu funcţionează. Pentru un pacient internat la ATI, perioada de internare este de cel puţin două săptămâni”, a explicat dr. Virgil Musta, pentru Digi24. 

La secţiile de ATI sunt internaţi în acest moment 502 pacienţi, un număr record, în timp ce numărul de paturi este de 850. dacă cifrele sse vor menţine pe un trend ascendent multă vreme, foarte curând, spune dr. Musta, numărul paturilor va deveni insuficiant, iar medicii vor fi puşi în situaţia să aleagă ce pacienţi tratează. 

„S-ar putea să nu putem interna unde au nevoie de ventilaţie mecanică şi acei pacienti s-ar putea să nu supravieţuiască. Problema rămâne la pacienţii critici şi la secţiile ATI”, a conchis medicul infecţionist. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul