Dosar penal pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambele maşini implicate în accident vor fi expertizate

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecăria Braşov au decis ieri începerea urmării penale împotriva lui Şerban Huidu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

 „Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, la data de 16.10.2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus", se menţionează în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La dosar au sosit şi rezultatele autopsiilor celor trei victime care arată că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, din cauza rupturilor de organe interne.

Copiii lui Huidu au leziuni uşoare

De asemenea, la dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că ambii copii ai familiei Huidu au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare sub 10 zile de îngrijiri medicale (fapt ce nu atrage răspunderea  penală), iar celelalte două pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu formulează plângere prealabilă.

Tot mai mulţi martori ai accidentului de la Timişul de Sus apar să-şi spună părerea în dosar. Până acum au fost audiate opt persoane în afară de membrii familiei Huidu. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată