Doi români au cele mai frumoase găini din Europa. Cu ce au impresionat păsările

0
Publicat:

Radu Tuștean, un pasionat crescător de găini din Lugoj, a fost încoronat campion european cu un exemplar remarcabil de găină din rasa Orpington Rossenkam. Un alt român, Ioan Hoban, a obținut titlul de vicecampion european cu cele două păsări cu care a participat în concurs.

Ioan Hoban, unul dintre românii premiați pentru găinile pe care le crește FOTO expressdebanat.ro

Exemplarul românului a impresionat juriul, obținând un scor de 95 de puncte pentru caracteristicile sale excepționale, potrivit Express de Banat.

De asemenea, Ioan Hoban, un alt crescător din Lugoj, a fost onorat cu titlul de vicecampion european, prezentând două în concurs două găini „Orpington”, una galbenă cu creasta normală și cealaltă cu creasta bătută, fiecare primind tot 95 de puncte.

Ambii români au reprezentat cu mândrie clubul A.S. „Fauna” – Cerc Militar Lugoj.

Evenimentul a atras un număr impresionant de 8.450 de păsări de rasă, printre care porumbei, găini, canari, dar și iepuri, hamsteri și broaște țestoase, concentrându-se în special pe rasa Orpington, cu 765 de exemplare prezentate de crescători din opt națiuni europene: Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Germania, Italia, Suedia și România.

În paralel, orașul Vârșeț din Serbia a fost gazda unei expoziții de club cu participare internațională, desfășurată între 27 și 29 octombrie, unde crescători din Serbia, Croația, Bosnia Herțegovina, Muntenegru și România și-au etalat cele mai frumoase exemplare de porumbei, găini, rațe, gâște, papagali și iepuri.

Clubul A.S.C „Porumbelul 1929” Lugoj a participat cu 64 de porumbei, contribuind la totalul de 1.616 de păsări prezentate de 177 de crescători.

Opt dintre crescătorii lugojeni au fost încununați cu titlul de campioni pentru diferite rase de porumbei, confirmând încă o dată prestigiul și expertiza regiunii în avicultură.

Aceste realizări subliniază nu numai pasiunea și dedicarea crescătorilor de păsări din Lugoj, dar și excelența și recunoașterea internațională pe care și-au asigurat-o în acest domeniu competitiv.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Ministrul Apărării anunță că vor mai fi provocări cu drone: „O parte din vecini privesc războiul de pe balcon, de la Tulcea”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?