Doctorul Radu Zamfir este noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu dată de 05.03.2019, doctorul Radu Zamfir, medic primar chirurgie generală şi cercetător ştiinţific  a fost numit  prin Ordin al ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în funcţia de  director executiv la Agenţia Naţională de Transplant (ANT).

Cu aceeaşi dată, a fost semnat Ordinul de ministru prin care  încetează detaşarea doamnei  dr. Anca Mureşan de la  Institutul Regional de Gastroenterologie – Hepatologie “Prof.dr. Octavian Fodor” Cluj în funcţia de director executive la ANT.

Noul director executiv al ANT, dr Radu Zamfir, este doctor în medicină, atestat în chirurgie  hepato-bilio-pancreatică şi chirurgie oncologică şi deţine o diplomă europeană de transplant pentru prelevare multiorgan.

Dr.Radu Zamfir a fost  formator în cadrul unor proiecte europene dedicate transplantului de organe, recum “Educaţia  medicilor în domeniul translantulu” şi  “Dezvoltarea competenţelor în transplant”.

De-a lungul carierei sale dedicate activităţii de transplant, dr. Radu Zamfir a primit mai multe distincţii, printre care şi o Diplomă de excelenţă pentru contribuţia deosebită şi implicarea în dezvoltarea activităţii de transplant hepatic în România.

Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străînătate, aprobarea regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplină tehnologică şi administrative, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om sau supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie