Doar trei paturi sunt libere la nivel naţional pentru bolnavii de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 139 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. FOTO EPA-EFE

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică faptul că în România mai sunt trei paturi libere pentru pacienţii bolnavi de COVID-19.

În data de 10 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.534 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. 

În Bucureşti sunt avizate de DSP 332 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. 

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 139 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale. 

Situaţia paturilor suplimentare o aveţi în tabelul pe care vi-l trimitem alăturat. 

1.603 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. 

La  nivel national sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, dintre care 1 pat disponibil la nivelul Judeţului Constanţa şi 2 la nivelul Municipiul Bucureşti, . 

Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare.

  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese