Doar 30% dintre adolescenți spun că părinții le ascultă opiniile. Motivele pentru care încep să consume droguri

0
Publicat:

Doar 30% dintre adolescenți spun că părinții le ascultă opiniile și le respectă punctul de vedere, potrivit unui studiu realizat de Federația Națională a Părinților (FNaP). Potrivit cercetării există o imagine diferită între ceea ce cred părinții și ceea ce percep copiii inclusiv în ceea ce privește subiectul consumului de droguri.

Psiholog: Factorii de risc pentru relațiile dificile părinte-copil sunt dinamici Foto: Arhivă

Federația Națională a Părinților (FNaP) a realizat o serie de focus grupuri anonimizate cu peste 100 de elevi de gimnaziu și liceu și a identificat „o falie semnificativă între ceea ce cred părinții și ceea ce percep copiii, atât în privința comunicării, cât și în ceea ce privește subiectul delicat al consumului de droguri”, potrivit unui comunicat al Federației.

Astfel, la întrebarea legată de motivele pentru care ar începe să consume droguri, adolescenții participanți la aceste focus grupuri au indicat curiozitatea, pe primul loc, apoi dorința de a fi „cool”, și pe locul 3 „plictiseala”.

Spre deosebire de ceea ce au spus copiii în focus grupuri, peste 1.000 de părinți au indicat pe primul loc influența anturajului, urmate de lipsa de afecțiune în familie, într-un sondaj fulger online inițiat de FNaP în perioada 17-19 iulie 2024.

Cel mai surprinzător, potrivit sursei citate, a fost faptul că 38% din copii și adolescenții participanți la focus grupuri au indicat faptul că nu comunică zilnic cu părinții despre activitățile lor curente, iar 11% dintre ei nu comunică nici măcar o dată pe săptămână.

De altfel, 39% dintre respondenți au răspuns că se simt inconfortabil să discute cu părinții despre subiecte dificile, și doar 29% dintre elevii de gimnaziu și liceu sunt capabili să discute subiecte dificile cu părinții.

Și în mod „șocant”, numai 30% dintre cei mici au răspuns că părinții le ascultă opiniile și le respectă întotdeauna punctul de vedere.

O altă problemă evidențiată, notează FNaP, este faptul regretabil că 33% dintre respondenți nu participă deloc sau participă foarte rar la activități sportive, culturale sau de voluntariat.

Factorii de risc pentru relațiile dificile părinte-copil 

Psihologul Radu Leca, specializat în psihologie clinică, psihodiagnostic, psihologie sportivă și psiho - oncologie a atras atenția că „factorii de risc pentru relațiile dificile părinte-copil sunt variați și dinamici” „Pot merge de la traume personale până la presiuni sociale și diferențe generaționale în valori și credințe”, adaugă specialistul.

Conform FNaP, doar jumătate dintre copiii care au participat la focus grup au recomandat o discuție cu părinții pentru ajutor la întrebarea ”ce sfaturi le-ai da altor copii mai mici pentru a nu ajunge/continua să consume droguri”.

Aproape un sfert au recomandat schimbarea anturajului, iar dintre celelalte răspunsuri au fost să evite drogurile chiar și din curiozitate, să se informeze despre cazurile de consum care s-au dovedit fatale, respectiv să nu se lase influențați de consumatorii de droguri.

Aproape în unanimitate, copii care au ajuns să consume droguri spun că mare parte din informațiile despre droguri disponibile pe internet sunt mincinoase și ascund efectele reale nocive ale consumului.

Ramona Dabija, Directorul General al Agenției Naționale Antidrog, a subliniat importanța educării părinților pentru a-și putea sprijini copii în fața problemelor.

Drogurile sunt peste tot, atât în viața reală, cât și în cea online. Fiecare părinte trebuie să se educe pentru copilul lui. Doar așa, fiecare copil va știi că nu este singur în fața problemelor, că în familie poate găsi soluții”, a spus Ramona Dabija, Director General Agenția Națională Antidrog.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie