Doar 23 din 147 de spitale evaluate îndeplinesc condiţiile de acreditare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Numai 23 de spitale din cele 147 evaluate în conformitate cu standardele recunoscute internaţional îndeplinesc condiţiile de acreditare, a transmis, luni, Autoritatea Naţională de Managament al Calităţii în Sănătate (ANMCS). De asemenea, 106 spitale îndeplinesc numai parţial condiţiile de acreditare şi se află sub supraveghere pentru 12 luni.

Autoritatea Naţională de Managament al Calităţii în Sănătate a anunţat, luni, că numai 15,65% dintre spitalele evaluate pe baza standardelor recunoscute internaţional îndeplinesc condiţiile de acreditare.

„Numai 23 de spitale din cele 147 evaluate, până în prezent, în conformitate cu aceste standarde îndeplinesc condiţiile de acreditare. Un număr de 106 din cele 147 evaluate îndeplinesc numai parţial condiţiile de acreditare şi se află în supravegherea A.N.M.C.S. pentru 12 luni, perioadă în care organismele responsabile (Ministerul Sănătăţii, unităţile administrativ teritoriale, etc.) trebuie să se implice şi să le sprijine în scopul creşterii nivelului de conformitate. Un număr de 18 dintre spitalele evaluate nu îndeplinesc condiţiile de acreditare. Dintre acestea, numai pentru 47 de spitale, procesul de acreditare a fost finalizat”, se arată în comunicatul transmis, luni, de ANCMS.

Cum ar trebui verificată calitatea serviciilor medicale

Potrivit legii, calitatea serviciilor de sănătate furnizate de către unităţile sanitare ar trebui verificată pe baza standardelor de acreditare de către structurile de control al calităţii serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică.

„Până la această dată, în cadrul ANMCS nu s-a înregistrat, din partea Ministerului Sănătăţii sau vreunei alte structuri, nicio sesizare referitoare la neconformităţi care ar putea conduce la retragerea acreditării. Probabil că, în cadrul Ministerului Sănătăţii, cineva cu responsabilităţi în domeniu nu cunoaşte prevederile legii sau, deliberat, a decis nerespectarea acestora”, se mai arată în comunicat.

Spitalele funcţionează în baza autorizaţiei sanitare de funcţionare

Unităţile sanitare funcţionează în baza autorizaţiei sanitare de funcţionare eliberată de Direcţiile de Sănătate Publică şi nu în baza certificatului de acreditare.

„ANMCS a semnalat de mai multe ori deficienţele în eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare şi a solicitat îndreptarea acestora. În prezent, spitalele funcţionează, în continuare, cu planuri de conformare la autorizaţiile sanitare de funcţionare, fapt care explică o mare parte dintre aspectele negative discutate în spaţiul public”, se main arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte