Doar 2.197 de persoane depensionate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Estimările făcute de fostul ministru al Muncii, Mihai Şeitan, referitor la procentul celor pensionaţi incorect pe caz de boală, s-au dovedit a fi umflate. Cel puţin, până acum.

Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (INEMRC) a verificat 170.000 de persoane pensionate din motive medicale. Dintre acestea, doar 2.200 sau dovedit a fi în realitate apte de muncă şi au fost depensionate. Asta înseamnă cam 1,3% din total, ceea ce este cu mult sub procentul de 25% din dosare ilegale, cum estima Şeitan.

Pentru alte aproape 6.000 de persoane, gradul de invaliditate a fost schimbat într-unul mai puţin grav.

Potrivit legii, dacă se dovedeşte că pensia de invaliditate a fost obţinută ilegal, beneficiarul va fi obligat să restituie sumele încasate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG