Dispută pe răspunderea pentru erori judiciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM şi organizaţiile profesionale ale magistraţilor resping vehement propunerile Ministerului Justiţiei de modificare a Legii privind statutul magistraţilor şi a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Reprezentanţii Consiliului susţin că modificările privind răspunderea magistraţilor ar încălca "principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat". Hotărârile din Justiţie, susţine CSM, nu pot fi supuse decât controlului judecătoresc. În prezent, despăgubirile pentru erori materiale sunt suportate de statul român, care poate introduce acţiune în regres împotriva magistratului care ar fi răspunzător pentru greşeală. Trebuie dovedite însă grava neglijenţă sau reaua-credinţă a magistratului în cauză, lucru aproape imposibil în România.  Vineri, la sediul CSM a avut loc o întâlnire comună a tuturor reprezentanţilor judecătorilor şi procurorilor, însă  oficialii Ministerului Justiţiei nu au fost invitaţi.

Opoziţie

De asemenea, CSM şi reprezentanţii magistraţilor se opun ca  propunerea conform căreia titulari ai acţiunilor disciplinare să fie ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României. În această situaţie, susţin procurorii şi judecătorii, „se încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, întrucât un reprezentant al Executivului ar deveni titular al acţiunii disciplinare împotriva unor magistraţi". Participanţii la întâlnire nu găsesc justificare nici în propunerea MJ privind organizarea Inspecţiei Judiciare a CSM ca autoritate autonomă cu personalitate juridică. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple