Directorul Centrului Naţional de Boli Transmisibile: „Ne-am putea confrunta cu epidemie de rujeolă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O nouă epidemie de rujeolă ar putea izbucni în România FOTO Adevărul

O nouă epidemie de rujeolă ar putea izbucni în România, susţine doctorul Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Medicul a atras atenţia că judeţul Arad se confruntă cu cel mai mare risc din acest punct de vedere.

„Pentru că am avut oportunitatea, pe datele pe care le avem, să facem nişte prognoze, pot să vă informez — şi puteţi vedea pe harta de risc — că ne aflăm din nou în faţa unui risc major al unei alte epidemii de rujeolă, începând în mod deosebit din zona de vest a ţării, în judeţul Arad, unde e riscul cel mai mare”, a declarat specialistul, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, Adriana Pistol a menţionat că în perioada 2011-2012 peste o mie de persoane din România au fost afectate de rujeolă, iar 13 copii şi-au pierdut viaţa.

Costurile epidemiei de rujeolă nu sunt de neglijat, a mai atras atenţia medicul specialist, adăugând că rubeola este mai uşoară din punct de vedere clinic decât rujeola. Totodată, Pistol a explicat că sunt tot mai multe cazuri de tuse convulsivă la copiii nevaccinaţi din România, în contextul proiectului legii vaccinării.

Ministerul Sănătăţii va asigura stocul de vaccin necesar

Recent, Ministerul Sănătăţii a declarat că va asigura partea de tratament în cazul în care vor fi identificate probleme privind efectele vaccinului. Concret, Nicolae Bănicioiu, şeful de la Sănătate, a declarat şi că instituţia pe care o conduce va putea fi trasă la răspundere dacă nu va aproviziona corespunzător Direcţiile de Sănătate Publică cu stocul de vaccinuri necesar.

„Va putea fi tras la răspundere, în primul rând, pentru că va putea fi făcut un calendar multi-anual foarte serios, va fi stabilit un necesar foarte serios. Şi aici s-au ridicat câteva probleme de asigurare a stocurilor, care sunt la nivel european. Sunt foarte puţini producători care asigură estul Europei şi de aceea cred că o astfel de lege va uşura şi din acest punct de vedere lucrurile”, a declarat Bănicioiu.

În ceea ce priveşte proiectului de lege potrivit căruia copiii care nu sunt vaccinaţi să nu mai fie primiţi în comunităţi, ministrul a spus că este un aspect aflat încă în dezbatere, dar că el personal susţine „informarea şi posibilitatea părintelui de a alege”.

Proiectul de lege, supus dezbaterii publice

Proiectul de lege a vaccinării urmează să fie trimis Parlamentului şi va fi suspus dezbaterii şi cu alte grupuri parlamentare, cel mai probabil la Camera Deputaţilor.

„Au loc dezbateri publice pe draft pentru că vrem să venim cu un draft cât mai complet. Vreau să vă spun că într-o perioadă foarte scurtă de timp, ori săptămâna viitoare, ori cealaltă vom veni cu legea spre Parlament, deci vom înainta legea către Parlament. Atunci veţi avea draftul, de fapt proiectul de lege final”, a completat Bănicioiu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort