Dezbatere la Adevărul Live: De ce este importantă transformarea zilei de 1 Iunie în zi liberă naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1 Iunie ar putea deveni zi liberă naţională

Senatul României a adoptat în această lună o propunere legislativă care vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, drept sărbătoare legală, propunerea urmând să fie dezbătută în Camera Deputaţilor. Deputata Claudia Boghicevici, directorul General Itsy Bitsy FM, Nadia Tătaru, psihoterapeuta Mirela Horumba şi senatoarea Rozalia Biro au discutat despre importanţa acestei iniţiative.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

„Ne propunem să conştientizăm cu toţii, părinţi, copii, că avem nevoie de timp de calitate petrecut cu micuţii noştri. Am fost convinse de argumentele psihologilor. Fiecare dintre noi ne-am pus întrebări referitoare la timpul pe care îl petrecem cu copiii noştri”, a declarat Claudia Boghicevici, deputat.

La rândul său, senatorul Rozalia Biro, a precizat că nu a fost foarte greu să îşi convingă colegii să sprijine această propunere. „Încercăm să influenţăm opinia publică, ne bazăm şi pe sondaje care arată că 50% din copii petrec în medie doar o oră pe zi cu proprii părinţi. Propunerea legislativă a avut un singur vot împotrivă, asta însemnând că marea majoritate a colegilor noştri susţin acest proiect”, a explicat Biro.

Potrivit acesteia, este esenţial când vin specialiştii care să argumenteze de ce este necesar ca un părinte să stea mai mult cu copiii lor. „Statisticile din UE arată că în 2014, românii au lucrat 41 de ore pe săptămână. Nu cantitatea este problema, ci calitatea este problema”, a notat Rozalia Biro.

România, ţara cu cele mai puţine zile libere

Parlamentarul a precizat şi că România este sub media europeană din punct de vedere al zilelor libere, cu doar opt astfel de zile, faţă de ţări precum Franţa, Spania sau Germania.

„La începutul anului 2016, am iniţiat o campanie amplă care va dura şi în 2017. Copiii nu vor cadouri, nu vor jucării, vor joaca cu părintele. Vrem să le atragem atenţia celor mari că timpul petrecut cu micuţii e mult mai important pentru ei. Din păcate, alergăm foarte mult pentru a face faţă presiunii materiale, stresul este mare, atacul tehnologiei este şi el foarte mare. Pe de altă parte, observ schimbări în atitudinea copiilor. Am văzut ce înseamnă în ultimii ani să ai în casă calculator, internet şi cum copiii ajung să prefere tehnologia”, a explicat Nadia Tătaru, directorul general Itsy Bitsy FM.

Tătaru a fost la CNA şi a reuşit să îi convingă pe aceştia să introducă un carton în care se precizează că „pentru sănătatea copiilor dumneavoastră, petreceţi mai mult timp cu ei”. „Nu doar fizicul e important, e importantă şi sănătatea emoţională şi fizică şi este nevoie să facem şi un anunţ ca să ne uităm şi la partea emoţională”, a completat Nadia Tătaru.

Ce înseamnă timpul de calitate petrecut cu copiii

Totodată, Itsty Bitsty FM va încheia un parteneriat cu Ministerul Educaţiei pentru a putea merge în grădiniţe, astfel încât să deruleze acolo campanii prin care să promoveze ideea timpului de calitate petrecut de părinţi cu copiii.

Timpul de calitate presupune două componente: interacţiunea şi valorizarea. „Noi avem o tendinţă de a-i devaloriza pe copii, ei vor descoperi psihoterapia şi alte laturi ale vieţii, dar atâta timp cât părintele nu a ştiut să te facă să te simţi apreciat este foarte greu să ai ulterior o viaţă de calitate”, a explicat şi Mirela Horumba, psihoterapeut.

„S-a dovedit ştiinţific că nevoia afectivă este mult mai mare decât nevoile primare. Un copil care nu este mângâiat şi îmbrăţişat suferă mai mult”, a explicat Nadia Tătaru. Aceasta  amai precizat că mulţi părinţi care ajung acasă obosiţi şi simt că sunt „cocoşaţi de vină”.

Potrivit Claudiei Boghicevici, în Arad există un psiholog la 800 de copii. „Ministerul Educaţiei trebuie să vină alături de noi şi să le acorde importanţa necesară psihologilor”, a explicat deputatul.

În ceea ce priveşte lipsa de psihologi din şcoli, trebuie făcute modificări. „Psihologul are două roluri în momentul de faţă, acela de a interveni psihologic dar şi rol de profesor, motiv pentru care este nevoie de o reglementare”, a explicat Horumba.

„Azi se discută în cele două comisii, îi îndemn pe colegi să citească cu multă atenţie nota explicativă a acestui proiect. Toate studiile prezentate de oameni cu experienţă, de părinţi, de psihologi, ar trebui să îi convingă să voteze acest proiect”, a mai spus Boghicevici.

Propunerea, discutată marţi în Comisii

Astăzi, propunerea legislativă pentru 1 Iunie zi liberă naţională va fi discutată în Comisia juridică, de disciplina şi imunităţi de la Camera Deputatilor şi la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Asta, după ce Senatul a adoptat, pe 13 septembrie, propunerea legislativă pentru modificarea articolului 139 din Legea nr.53 / 2003 - Codul Muncii, care vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, drept sărbătoare legală, ea devenind astfel zi liberă la nivel naţional.

Propunerea legislativă este, de asemenea, susţinută de campania derulată de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie - Andreea Marin, Virgil Ianţu şi Tily Niculae -, parlamentari, specialişti psihologi, asociaţii de părinţi, cărora li s-a alăturat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Studiile arată că 6 din 10 copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, iar propunerea legislativă urmăreşte să schimbe relaţia dintre copiii şi părinţii din România, determinându-i pe cei din urmă să petreacă mai mult timp de calitate alături de cei mici.  

    

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid