Dezbatere asupra controlului parental privind accesul minorilor sub 16 ani la rețelele de socializare

0
Publicat:

Un proiect care propune controlul parental privind accesul minorilor cu vârste de până la 16 ani la rețelele de socializare a fost pus în debatere publică. Inițiatoarea Nicoleta Pauliuc, șefa comisiei de apărare din Senat, a subliniat că proiectul ar juca un rol important și privind accesul tinerilor la droguri  

FOTO Arhivă Adevărul

„Propunerea pe care o lansăm și astăzi în dezbatere publică, constă în promovarea unei legi care vorbește despre control parental, pentru accesul copiilor noștri, până la vârsta de 16 ani, pe rețelele de social-media. Așa cum am spus, ne interesează viitorul copiilor noștri, ne interesează să avem o generație sănătoasă, echilibrată din punct de vedere fizic și emoțional. Iar prin acest proiect de lege, credem noi că dăm suficiente instrumente părinților să poată să-i protejeze pe copiii noștri”, a spus Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senat, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit senatoarei, au fost strânse deja peste 10200 de semnături de susținere a inițiativei.

„Din păcate, mediul online este, aș spune, un sat fără câini. Copiii noștri, indiferent de vârstă, sunt la un pas distanță de mesaje care le pun de multe ori , aș spune, și viața în pericol. Sunt mesaje care vorbesc despre bullying, mesaje trimise de prădători sexuali. Tocmai de aceea cred eu că astăzi, prin această inițiativă legislativă, vom putea să încercăm să facem un spațiu mai sigur, atunci când vorbim despre prezența copiilor noștri în mediul online”, a mai explicat senatoarea cu privire la necesitatea inițiativei.

Pauliuc a mai argumentat că prin inițiativa lansată în dezbatere public, se dorește asigurarea unui mediu un online și un spațiu sigur pentru copii. „Dorim să-i protejăm pe copiii noștri de noua boală a secolului și anume, dependența de ecrane care, potrivit studiilor, afectează creierele copiilor noștri. Să implementăm o legislație cadru europeană și să oprim anumite fapte ilegale precum, ați văzut cu toții, organizarea traficului de droguri prin intermediul internetului și racolarea de clienți din rândul tinerilor”, a mai spus Pauliuc.

„Astăzi vorbim despre o vârstă a majoratului în viața de zi cu zi, 18 ani, în online, noi nu avem o vârstă a majoratului iar propunerea legislativă vorbește despre 16 ani, vârsta până la care părinții își pot da acceptul ca copiii lor să intre pe rețelele sociale. Dacă în urma consultării publice, această vârstă va fi de 14 ani sau de 17 ani, de exemplu, cum este în Franța, atunci, în urma acestei consultări publice, proiectul de lege va cunoaște modificări așa cum își doresc românii”, a mai arătat senatoarea.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă