Descoperire uluitoare. Cât de mari sunt de fapt statuile din Insula Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giganticele statui de piatră împrăştiate pe Insula Paştelui sunt chiar mai impresionante decât păreau a fi până acum. Capetele acestora se pare că sunt ataşate de corpuri şi mai mari, care sunt îngropate adânc în pământ. Corpurile sunt acoperite de scrieri antice indescifrabile, numite pietroglife.

Insula Paştelui, una dintre cele mai izolate insule locuite din lume, se află la peste 3000 de kilometri depărtare de Chile. Statuile, denumite Moai, au fost realizate de băştinaşii numiţi Rapu Nai undeva între anii 1250 şi 1500 d. Hr.

Cea mai înaltă dintre cele 887 de statui măsoara peste 9 metri şi cântăreşte 82 de tone. O alta, dacă ar fi fost terminată, ar fi măsurat peste 21 de metri şi ar fi cântărit 270 de tone. Chipurile reprezintă strămoşi ai populaţiei de pe insulă, întruchipaţi ca zeităţi.

Încă nu este posibilă o estimare a dimensiunilor statuilor in momentul in care vor fi dezgropate complet. Lucrările s-au întind pe parursul a mai multor ani, dar detaliile despre descoperirile făcute au fost păstrate în interiorul comunităţii ştiinţifice. 

Statuile din Insula Paştelui FOTO amazingthingss.com

Statuile din Insula Paştelui FOTO amazingthingss.com

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews